Angelo Mitchievici
Umbele ParadisuluiScriitori români și francezi în Uniunea Sovietică
Editura Humanitas
Prefață de Vladimir Tismăneanu; “Fin analist al meandrelor comunismului românesc, cunoscător subtil al relației dintre intelectuali și totalitarism în veacul numit de Hannah Arendt al furtunilor ideologice, Angelo Mitchievici realizează în Umbrele paradisului un adevărat tur de forță, o arheologie a avatarurilor fascinației exercitate de U.R.S.S. asupra atâtor personalitați culturale și politice din România și Franța. De la Romain Rolland și Henri Barbusse la Panait Istrati, Alexandru Sahia, Geo Bogza, Zaharia Stancu, Mihail Sadoveanu, G. Călinescu și Tudor Arghezi, descoperim în cartea lui Angelo Mitchievici o veritabilă panoramă a orbirii umane, a angajamentelor și fervorilor puse în slujba unei iluzii. Într-adevar, nimeni nu este mai orb decât cel care refuză să vadă. Ceea ce am numit cândva frenezia supunerii este tratat aici cu minuțioasă, aș spune chirurgicală, rigoare. Universitar de aleasă ținută, prozator, critic de film și istoric al ideilor, Angelo Mitchievici nu scrie un rechizitoriu al unei pasiuni care azi, cu beneficiul distanței, ne apare drept penibilă, absurdă, ridicolă.
Angelo Mitchievici explorează cu luminoasă putere explicativă circumstanțele în care a fost posibilă trădarea cărturarilor, care au fost acele «icoane» sovietice grație cărora cele mai abjecte abdicări păreau drept tot atâtea triumfuri. În această carte el reușește să surprindă, coerent și persuasiv, modul în care fascinația exercitată de U.R.S.S. a depășit cadrele unei intoxicări ideologice pasagere pentru a deveni matricea altor asemenea patologii ale distrugerii spiritului critic.
Și totuși, să nu uităm, în anii ’30, cum spunea François Furet, comunismul și fascismul aveau un viitor. Erau amândouă religii politice incandescente, generau angajamente existențiale. Aceste lucruri sunt spuse cu maximă claritate de Arthur Koestler în memoriile sale. Autorul marelui roman metafizico-politic Întuneric la amiază a fost el însuși unul dintre cei magnetizați de promisiunea soteriologică a sovietismului. Ruptura sa cu bolșevismul a intervenit abia după procesele-spectacol de la Moscova și, mai ales, după infamul Pact Ribbentrop-Molotov din august 1939.
Pelerinajele către Mecca sovietică au început imediat după luarea puterii de către bolșevici în noiembrie 1917. Șocată și traumatizată de hecatombele Primului Război Mondial, stânga internațională – și nu doar ea – proiecta în Patria Sovietelor așteptări febrile născute din disperare, angoasă, debusolare și revoltă împotriva civilizației burgheze considerate decadentă, chiar muribundă. O civilizație acuzată de mediocritate, filistinism, duplicitate, cabotinaj, lipsă de suflet, cinism și câte altele. Trebuie spus că nu toată lumea a căzut în această capcană, nu toată lumea s-a lăsat sedusă de mirajul sovietic.
(…) Ispita comunistă, care includea romantizarea U.R.S.S. și negarea conștientă ori nu, a crimelor dictaturii leniniste, se întemeia, asemenea celei național-socialiste mai târziu, pe convingerea că Paradisul poate fi construit hic et nunc, în această lume. În ochii celor care îl venerau, comunismul reprezenta un proiect emancipator absolut. Convinși că Stalin era garantul acestei întreprinderi eroice, intelectualii îndrăgostiți de comunism au închis ochii în fața unor expresii incontestabile ale barbariei totalitare.