FATA Asigurari Agricole, compania italiana de asigurari care a intrat anul trecut pe piata romaneasca prin preluarea Asigurari Global, a subscris pe primele patru luni ale acestui an prime brute in valoare de 1,4 milioane de euro.
“Pentru acest an estimam ca vom subscrie prime brute in valoare de 6,5 milioane de euro si ca vom inregistra un profit de 150.000 de euro. Mergem pe o crestere anuala de 25-30% in urmatorii ani”, a declarat pentru ZF Anghel Burghila, directorul general al FATA Asigurari Agricole. Nivelul subscrierilor estimat de FATA pentru 2007 este apropiat nivelului de 8,36 milioane de euro estimat de Agras, unul dintre jucatorii cu traditie pe segmentul asigurarilor agricole, in conditiile in care compania de asigurari italiana a intrat anul trecut pe piata locala.
“Suntem o companie de asigurari generale si estimam ca in acest an 70% din portofoliul sa fie reprezentat de asigurarile agricole, iar 30% de asigurarile non-agricole, precum asigurari de bunuri, de locuinte etc. Vrem ca, in viitor, jumatate din subscrieri sa fie non-agricole”, spune Burghila. FATA Asigurari Agricole a subscris anul trecut prime brute in valoare de 1,6 milioane de euro, in conditiile in care compania a fost activa pe piata doar doua luni de zile.
“Toate companiile de asigurari de pe piata locala acopera maximum 20% din potentialul de asigurare al Romaniei. E loc de crestere atat pentru noi, cat si pentru asiguratorii din strainatate interesati sa incheie asigurari agricole”, explica Burghila. Piata asigurarilor agricole ar putea creste in viitorul apropiat pe fondul dezvoltarii agriculturii ca urmare a influxului de fonduri din partea UE ce necesita asigurare pentru toate proiectele care solicita o astfel de finantare.
Compania de asigurari intentioneaza ca pana la sfarsitul acestui an sa ajunga la 21 de suscursale si 20 de agentii in conditiile in care, in prezent, functioneaza cu 14 sucursale si 27 de agentii. Cu 114 angajati din care 34 lucreaza in sediul central, FATA si-a propus ca pana la sfarsitul lui 2007 sa colaboreze cu peste 3.500 de agenti de asigurare. Adresandu-se in principal clientilor din mediul rural, asiguratorul italian intentioneaza sa aiba in fiecare comuna cel putin un agent de asigurare.
Compania si-a bugetat pentru acest an investitii de peste 0,5 mil. euro, din care 30-40% vor fi pentru promovare.