Fata in fata

Nu se poate spune ca izolarea culturala a Romaniei in epoca glorioasa a dictaturii a fost perfecta, adica ermetica. Cel putin in domeniul teatrului, care se vede, se consuma cat de cat public si nu poate fi ascuns in fundul rafturilor, sub munti de ii, itari, opinci, ilice, oale. L-am mania pe Dumnezeu daca n-am recunoaste ca, in ciuda barierelor inchise, se lasa totusi liber micul trafic transfrontalier: se faceau schimburi (modeste) de regizori, scenografi, apareau trupe de teatru straine in turneu, ba ieseau dintre frontierele patriei, pe langa dansuri folclorice, si cateva colective teatrale, ba chiar si texte dramatice romanesti (celelalte texte, straine, intrau nestingherite in tara). Ma grabesc sa spun ca era vorba aproape exclusiv de schimburi cu mostre de cultura  CAER. Ca autor de texte (se prefera termenul texte – deci, scrieri perfectibile – celui de piese), am beneficiat, fiind inclus intr-o delegatie, de o fastuoasa vizita in RDG, unde aveau loc Zilele dramaturgiei romanesti, sau de o vizita mai in surdina, dar vasta, in URSS (deh, tara vasta) cu un prilej similar. Scriitorii de teatru se bucurau ca erau jucati in tarile vecine si prietene, ca opera lor trecea granita.
Dupa 1989, cea mai spectaculoasa revolutie dramatica, teatrala a constat in deschiderea barierelor. S-au perindat unele dintre cele mai bune teatre straine pe scenele romanesti, iar unele trupe romanesti nici nu apucau sa despacheteze ca si plecau in alta directie; de pilda, spectacolele Teatrului National din Craiova realizate de Silviu Purcarete au strabatut patru continente. S-au creat parteneriate teatrale, inainte de a interesa pe cineva parteneriatul in industrie, in infrastructura, in alte domenii economice, comerciale, sociale. S-a realizat un proiect teatral romano-englez, cu nume romanesc – “Noroc” -, care a functionat cativa ani si in cadrul caruia s-au produs spectacole interesante, ce au marcat o epoca a tranzitiei noastre, s-a construit un proiect romano-irlandez, care a avut o viata mai scurta, dar care a generat un spectacol memorabil.
SI, iata, cu trei ani in urma a luat fiinta un amplu proiect franco-roman, “Face a face”, in domeniul delicat al dramaturgiei. A fost prezentata dramaturgia contemporana din ambele literaturi, incepand cu dramaturgia franceza, in februarie 2000, la Targu-Mures. S-au prezentat zece spectacole cu texte frantuzesti realizate de teatrele romanesti si sase lecturi din dramaturgia franceza. Delegatia franceza, condusa de Robert Abirached, era compusa din dramaturgi reprezentativi – Jean-Claude Grumberg, Victor HaA„?m, Matei Visniec -, Paola Bentz Fauci, comisarul general al programului si cea mai buna traducatoare din dramaturgia romana, reprezentanti ai Entre’Actes-SACD (organism francez insarcinat cu promovarea autorilor contemporani in strainatate), reprezentanti ai Ambasadei Franceze la Bucuresti, conducatori ai unor teatre frantuzesti, ziaristi de la Radio France Internationale. Un accident a impiedicat venirea la Targu-Mures a unui spectacol din tara cu o piesa de Visniec; s-a improvizat atunci lectura unei piese inedite a aceluiasi autor, iar actori au fost dramaturgii, regizorii, criticii prezenti. Nu numai ca s-au descurcat excelent, dar au fost rasplatiti cu aplauze dezlantuite si sincere.
Acum, pana in 2004, ne aflam in partea a doua a programului, cand “ostilitatile” se desfasoara pe teren francez. Au inceput lecturile la Paris. Vor intra in vederea partii franceze piese de Gellu Naum, C. Zarnescu, Vlad Zografi, Saviana Stanescu, Dumitru Solomon, Horia Garbea, precum si regizorii Radu Afrim, Victor Ioan Frunza, Catalina Buzoianu, Cristian Ioan, Tudor tepeneag etc. Este primul program teatral romano-francez, asa ca s-ar putea sa nu fie perfect. Dar cate vor mai fi!

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar