Harvard. Vara lui 2004. Festivitatile de absolvire, de aici, nu se deosebesc prea mult de cele din alte universitati. Atmosfera e oarecum asemanatoare: flori, traditionalele cantece studentesti, toci aruncate in aer, cat mai sus, ca semn al biruintei. Si multa bucurie, multe sperante.
Deosebirea, fundamentala, se face simtita abia dincolo de atmosfera sarbatoreasca prin care e marcat momentul absolvirii. In viata. Pretutindeni, pe planeta, rareori o diploma universitara deschide singura usi. Detinatorului ei i se cere, in plus, sa arate ce poate, cat poate. Dincolo de ce scrie pe diploma. Sau, in multe locuri, sa aiba protectie. Cei de la Harvard, insa, au regim special. Pentru ei usile se deschid repede. De regula sunt cautati. Mari companii, mari institutii, mai cu seama cele din lumea financiara, cauta absolventi de la Harvard. Si sunt onorate cand ei le accepta oferta.
Lacramioara Isarescu a terminat la Harvard. Promotia 2004. A terminat, de fapt, un modul socotit elita elitelor. Harvard e cea dintai. Din toata lumea. Nu exista, pe planeta, universitate care s-o intreaca. Dar si aici, la Harvard, e o ierarhie interna. Cea mai sus, cea mai cautata e Harvard Business School. Un program special de tip masterat, de doi ani, pentru absolventii institutiilor de invatamant superior. Pe diploma ei sunt inscrise bine cunoscutele initiale MBA (Master of Business Administration).
Ideea a avut-o cu ceva vreme in urma. Inca de cand a absolvit, la Bucuresti, Academia de Studii Economice. Ii face placere sa puncteze: “Am vrut sa-l urmez pe tata”. Recunoaste ca tatal sau i-a insufletit pasiunea pentru economie. Dupa doua stagii profesionale, unul in Romania si altul in Austria, si-a format si o convingere: ca are vocatie pentru o cariera de succes in economie. O intreb: “Vrei sa mergi, mai departe, tot pe drumul tatalui tau?” Zambeste. “Nu, nu mi-a trecut prin minte asa ceva. Tata e dintr-o alta istorie.”
Mugur Isarescu a luat startul intr-un orasel de provincie, in familia unui profesor de liceu. De acolo a venit la Bucuresti, a intrat la ASE, a locuit la camin, a obtinut repartitie la Institutul de Economie Mondiala, a fost remarcat mai intai de academicianul Murgescu, care i-a incredintat teme din linia intai a stiintelor economice, apoi de academicianul Kiritescu, pe care l-a avut indrumator la teza de doctorat, cu un subiect despre cursul de schimb ales intr-o vreme in care nimeni nu visa o piata valutara in Romania, iar din ’90, de cand a devenit guvernatorul Bancii Nationale, a fost adoptat de comunitatea guvernatorilor bancilor centrale si s-a impus pe plan mondial, cu deosebire in familia institutiilor financiare, care i-a conferit numeroase premii dintre cele mai importante. Puncteaza din nou, cu talc: “Pe tata nu-l poate nimeni banui ca l-ar fi tras cineva sus. Si prietenii, si adeversarii stiu bine ca a urcat singur.”
Asta isi doreste si Lacramioara Isarescu: sa urce singura. Ceea ce, pentru ea, nu-i deloc simplu. A luat startul in familia guvernatorului Bancii Nationale. N-a venit din provincie. N-a locuit la camin. Multi dintre prietenii guvernatorului sunt si prietenii ei. Usile la care bate se deschid imediat. O realitate ce contrasteaza cu firea ei, cu convingerile ei, cu ideile ei despre profesie, despre cariera. Dorinta de a razbi singura a devenit tot mai puternica. Si a ales Harvard…
… A ales un varf. Un varf inalt, atat de inalt incat pana acolo nu ajung nici suspiciunile, nici neincrederea celor ce nu-si pot imagina ca guvernatorul “n-a pus el o vorba buna”. Acolo, sus, nici vorbele bune nu ajung. Nu intra nimeni cu protectie. Nici fiii presedintilor americani, nici fiii de imparati, de regi, de magnati, de guvernatori. Acolo intra doar tineri exceptionali. Si care pot sa demonstreze ca sunt exceptionali.
In vara lui 2002 si-a incercat puterile. A concurat la Harvard Business School. Pentru cele 900 de locuri, afisate in editia 2002, s-au inscris 13.000 de candidati. Tineri din toata lumea. Selectie dura, demna de scoala care i-a dat pe cei mai multi presedinti de mari companii din toata lumea. Cei mai multi si cei mai prestigiosi. Comitetul de admitere habar n-are al cui fiu sau a cui fica esti. Si daca, intamplator, ar sti, n-ar avea nici o relevanta. Important, acolo, nu este cine-ti sunt parintii, cine te protejeaza, ci daca ai o exceptionala capacitate de analiza, rapiditate in judecata, o logica buna si, mai ales, daca esti capabil sa impresionezi comisia prin continutul unui punct de vedere persoanal.
A fost intre castigatori: 900 din 13.000. A trecut testele de admitere, a intrat, a trecut si examenele, timp de doi ani, iar in vara acestui an si-a luat diploma. Acum e absolventa de Harvard. Visul ei e sa lucreze in Romania. Sa vina aici, sa arate ce stie, ce a invatat, ce poate. Dar nu va veni imediat. Si-a propus sa lucreze doi ani in America. Sa vina de acolo cu experienta americana, cu prestigiu dobandit intr-o mare companie. Sa-si prezinte propria ei carte de vizita. Vrea sa dobandeasca un atu mai puternic decat acela ca e fiica guvernatorului BNR. (A.B.)