Ladislau Gyémánt, Remus Câmpeanu, Anton Dörner, Florin Mureșan  Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750. Tabele statistice. Volumul al II-lea, părțile I-III, Editura Enciclopedică

A văzut lumina tiparului o lucrare științifică de referință pentru istoriografia dedicată Transilvaniei, considerată de specialiști cea mai riguroasă  și mai solidă operă de demografie istorică din cultura română de până azi. Anvergura sa neobișnuită, peste 5.000 de pagini până în acest moment, i-a determinat pe istorici să afirme că ne aflăm în fața celui mai vast demers din istoriografia românească, de la Nicolae Iorga până în prezent.Volumul a apărut sub egida Academiei Române, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca. Primul volum al lucrării a fost publicat în 2009 alcătuit, la rândul său, din două părți, însumând 2.594 de pagini.

Lucrarea este consacrată prezentării și analizei datelor rezultate din conscripția (recensământul) intreprinsă de autoritățile austriece, la puțină vreme după ce Transilvania intrase sub administrația habsburgică, cu scopul reașezării sistemului fiscal pe baze moderne. Prin conscripția din 1750, cea mai completă înregistrare statistică a realităților demografice, economice, sociale și administrativ fiscale transilvănene din secolul al XVIII-lea, reformismul terezian dorea să cunoască în mod exact situația din noua provincie: ce populație rurală și urbană contribuabilă exista, resursele acesteia, disponibilitățile de participare la îndeplinirea sarcinilor publice. Rezultatul final al interpretării datelor l-a constituit instituirea unui sistem fiscal pragmatic, care și-a dovedit eficiența timp de încă o sută de ani, rămânând în vigoare până la Revoluția de la 1848. Au fost investigate și s-au realizat analize personalizate în cca. 2.000 de localități. Documentele elaborate acum 270 de ani, redactate în limba latină, au fost depuse în arhivele de la Viena și Budapesta.

Acesta a fost și punctul de pornire al demersului cercetătorilor români. Conducătorul colectivului de istorici, profesorul Ladislau Gyémánt  a explicat:

– Trebuie să mă întorc cu 25 de ani în urmă când, împreună cu distinsul istoric Aurel Răduțiu, lucram la un repertoriu al izvoarelor statistice din  Transilvania secolului al XVIII – lea și prima jumătate a secolului următor. Cu acel prilej, am constatat că exista o sursă statistică fundamentală despre care vorbea toată lumea (Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750), dar despre care nu se scrisese aproape nimic concret; o sursă rămasă, practic, o mare necunoscută din cel puțin trei motive: imensitatea materialului ( peste 33.000 de file manuscrise), limba latină în care s-au realizat lucrările și faptul că întregul text se afla în arhivele din străinătate. Un izvor atât de important nu putea fi ignorat! Și atunci, la începutul anilor ‘ 90, în perioada directoratului domnului Aurel Răduțiu la Institutul de Istorie din Cluj-Napoca, am reușit să obținem resursele necesare și să aducem în țară întregul material, cu decisiva contribuție a colegului Anton Dörner care s-a ocupat de microfilmarea documentelor (47 de role de microfilm, aflate, în prezent, în posesia Institutului de Istorie „George Barițiu“ din Cluj-Napoca al Academiei Române). Au urmat ani mulți în care materialul a fost prelucrat (transcriere, traducere, interpretare, comentare) și, în cele din urmă, în 2009 a apărut primul volum la Editura Enciclopedică. Realizat în două părți, acesta își propunea descrierea celor 2.000 de localități transilvănene incluse în conscripție. Fiecare localitate beneficia de o prezentare în limba latină. Noi am publicat aceste texte însoțite de traducerea românească.

Al doilea volum s-a aplecat asupra materialului statistic, a datelor incluse în tabelele centralizatoare existente pentru fiecare localitate, însoțite de alte trei anexe și 70 de tabele (cu notele lor aferente). Autorii au adăugat documentelor originare și o serie de  documente noi, aflate în arhive personale din Bistrița, iar tabelul principal redă în 24 de rubrici țintele și datele sintetice ale conscripției.

Scopul mărturisit al lucrării este cuprinzător și ambițios: editarea materialelor conscripției pe baza cărora autoritățile austriece au luat decizii fiscale valabile încă un secol; prezentarea materialului statistic rezultat din instrucțiunile imperiale; interpretarea datelor din perspective pregătirii inițiativelor reformatoare asumate de Imperiu, începând cu Maria Tereza.

Cele două studii introductive (la volumele I și II) semnate de  Ladislau Gyémánt, de o eminentă calitate a argumentării, însumează peste 430 de pagini și analizează cu obiectivitate și acribie imensul material istoric aflat la dispoziție. Ele aduc interpretări exacte ale datelor privind societatea transilvană de acum două secole și jumătate, fapt care îndreptățește opinia specialiștilor că ne aflăm în fața unei sinteze unice, de excepțională  valoare.

Elaborarea lucrării a durat 17 ani, de la consultarea Arhivelor Naționale ale Ungariei, la microfilmare și developare, apoi la traducere, întocmirea de hărți lămuritoare până la nivelul fiecărei localități conscrise, interpretarea datelor și redactarea propriuzisă. Numai dăruirea exemplară, dublată de o tenacitate extraordinară,  au putut duce la capăt o întreprindere de asemenea anvergură, în care documentația exhaustivă se îmbină fericit cu analiza istorică, economică, sociologică și de filosofie socială.

Astfel încât subscriem la aprecierea făcută de profesorul Andrei Marga cu prilejul lansării: „foarte probabil, cu lucrarea lui Ladislau Gyémánt ne aflăm în fața principalei opere de istorie a Transilvaniei din cultura română, de la Supplexul lui David Prodan și Voievodatul Transilvaniei al lui Ștefan Pascu” și „nu se va mai putea scrie istoria epocii moderne a Transilvaniei și a României fără a o folosi.”

Un viitor volum trei al prezentei colecții va avea obiectivul de a reconstitui, pe baza bogatului material de arhivă păstrat în fondurile Guberniului și Cancelariei aulice a Transilvaniei, procesul prin care s-a inițiat, desfășurat și finalizat conscripția fiscală din anul 1750.

Revenind la conscripție, trebuie să menționăm și faptul că ea vorbește mai mult decât despre fiscalitate și nu doar în termenii fiscalității. Tabelele conțin date privind populația contribuabilă, ocupațiile sale, habitatul, capacitățile de producție agricolă, viticolă și fânețe, efectivele de animale, veniturile impozabile provenite din diferite ocupații etc. etc.

Interesant de consemnat este și faptul că, deși recensământul nu a conținut o rubrică separată cu privire la originea etnică a conscrișilor, conscriptorii au reținut în unele localități și asemenea informații. Urmărind aspectul menționat, autorii clujeni au tipărit în completare anexe ce oferă date privind jurisdicțiile cuprinse în conscripție. Acestea relevă o proporție a localităților cu majoritate românească de 53,7 %, a celor majoritar maghiare de 36,5 %, a celor săsești de 9,7% și a celor armene de 0,1%. În cifre absolute, se înregistrează 1069 de localități majoritar românești, 727 maghiare, 193 săsești și 2 armene. Deasemenea, conscriptorii imperiali infirmă ipoteza cu privire la colonizarea masivă a Transilvaniei cu români veniți din Principate, colonizare constatată doar în 13 localități.

Monumentala lucrare a fost publicată de Editura Enciclopedică, cu sprijinul Fundației Alexandrion, care decernează anual premiile „Constantin Brâncoveanu” în scopul onorării valorilor culturii române.