Pentru a se pune la adăpost de presiunile financiare, celebrul club de fotbal spaniol FC Barcelona a demarat negocierile privind contractarea unui împrumut de 150 mil. euro, după ce a rămas restantă cu plata salariilor către jucători, scrie Bloomberg.

Cu toate acestea, clubul iberic a infirmat zvonurile potrivit cărora ar fi la un pas de faliment. Câștigătoarea Champions League din 2009 speră să obțină împrumutul în următoarele zile, a declarat Sandro Rosell, președintele Barcelonei, care nu a dezvăluit numele băncilor cu care se poartă negocieri, dar nici identitatea jucătorilor afectați de întârzierile de salarii.

“Trebuie să ne finanțăm” obligațiile financiare pe termen scurt, așa cum sunt salariile, a declarat Rosell, adăugând că Barca l-ar putea înapoia pe fundașul Dmytro Chygrynskiy clubului ucrainean Șahtior Donețk.

Săptămâna trecută, Barcelona a anunțat că a devenit cel mai mare club sportiv din lume din perspectiva veniturilor, în condițiile în care acestea au crescut cu 16 procente în perioada iulie 2009 – iunie 2010, până la 445,5 milioane de euro.

Profitul net al clubului a fost de 9 milioane de euro. Mai toate cluburile spaniole de fotbal stau în corzi din cauza costurilor ridicate cu salariile jucătorilor, a celor doi ani de recesiune și a crizei creditelor, potrivit unui studiu realizat luna trecută de profesorul Jose Maria Gay de la Universitatea din Barcelona. Mai mult, presiunile de pe umerii cluburilor iberice au crescut și după ce Mediaproduccion, compania care deține drepturile de difuzare pentru liga spaniolă, a anunțat că va cere protecție sub legea falimentului.

Puține cluburi au fost suficient de inspirate pentru a-și asigura printr-o garanție bancară contractele semnate cu Mediaproduccion, iar Barca nu a încheiat un astfel de acord.

Deși a primit o serie de asigurări că actualul contract în valoare de un miliard de euro cu Mediaproduccion nu este pus în pericol, Rosell este încă îngrijorat în această privință.

Dacă spaniolii merg la bănci pentru a se împrumuta, în Italia UniCredit ar putea deveni proprietara clubului AS Roma, în condițiile în care compania Italpetroli, ce deține clubul, este la un pas de faliment, confruntându-se cu datorii în valoare de 400 de milioane de euro. 320 de milioane de euro sunt numai obligații financiare către creditorul italian UniCredit. Astfel, Rosella Sensi, a cărei familie deține o participație majoritară în cadrul clubului italian din prima ligă încă din anul 1993, ar putea fi obligată să se despartă de club și de compania Italpetroli.