Iubirea aduce suferință, iar suferința duce spre moarte. Știam că micul roman goethean “Suferințele tânărului Werther” de Goethe a provocat un val de sinucideri în secolul al XIX-lea, ducând ficțiunea spre altă zonă mai largă, ținând de sensibilitatea unei generații, de o modă sau mentalitate, care compun spiritul unei epoci. Dar nu știam că fenomenul se petrecuse și în China, cu două secole mai devreme, când fecioarele bolnave din iubire căutau să imite o celebră poveste de dragoste din opera “Pavilionul Bujorilor”.
Nu știa nici măcar Lisa See, scriitoare americană cu ascendență chineză, preocupată de lumea tradițională, de condiția femeii în China imperială, așa cum se vede și din foarte frumosul roman “Floare-de-Zăpadă și evantaiul secret” (traducere de Monica Sotirescu, Ed. Rao, 2008), ce luminează o taină păstrată bine ascunsă, comunicarea între femei pe calea unui limbaj al evantaielor, într-o vreme când femeile rămâneau închise pentru toată viața între pereții unei case, întâi a părinților, apoi, după căsătorie, în cea a propriei familii.Lisa See a descoperit că la mijlocul secolului al XVII-lea în Delta Yangsi erau publicate mai multe scriitoare decât în tot restul lumii, a găsit “Comentariul celor trei soții”, prima carte din lume de acest fel, cuprinzând reflecții pe marginea piesei “Pavilionul Bujorilor” scrisă de Tang Xianzu, care l-a impus ca promotor al qing-ului, adică emoția profundă și dragostea sentimentală. Piesa a circulat în mai multe versiuni, a fost jucată, cenzurată și interzisă, zigzag-ul ei continuă și azi.
Tang Xianzu și-a plasat povestea în timpul dinastiei Song (930-1127), dar scria, de fapt, despre dinastia Ming (1368-1644), când trăiesc cei doi îndrăgostiți a căror pasiune trece bariera dintre viață și moarte. “Pavilionul Bujorilor” este citită de eroina romanului, care se numește Floare-de-Bujor, aparține unei familii instruite, cu nouă generații de cărturari. Spectacolul de operă la care asistă prilejuiește descoperirea unui tânăr pentru care încalcă interdicțiile.
Interdicții de tot felul îngrădeau viața femeii și mai ales a tinerelor fete: căsătoriile erau decise de familii, rareori o fată își vedea alesul înainte, mame și mătuși o instruiau pentru căsătorie, ca să fie agreate de soți, acceptate de soacre: învățau să cânte la țiteră, brodau pantofiori pentru viitoarele soacre. Singurul rost era cel de a naște fii care să împlinească datini legate de cultul strămoșilor.
Dar Floare-de-Bujor se bucură de iubirea și prețuirea tatălui care, la aniversarea celor 16 ani, îi oferă un spectacol cu opera “Pavilionul Bujorilor”, pe care femeile din familie îl pot vedea numai dindărătul unui paravan. Floare-de-Bujor zărește un tânăr și chipeș poet, de care se îndrăgostește, îl întâlnește de trei ori, deși încalcă regulile ce îi fixau conduita. Tot atunci, tatăl îl prezintă invitaților pe viitorul soț, însă fata ține ochii închiși, refuzând să-l vadă, refuz cu urmări tragice.
Și pe măsură ce se apropie ziua nunții, tânăra trăiește cu tot mai mare intensitate pasiunea ei pentru tânărul poet, se refugiază în lectura piesei “Pavilionul Bujorilor”, adaugând pe marginea filelor propriile observații. Așa începe istoria extraordinară: Floare-de-Bujor se stinge bolnavă din iubire și, devenită spirit ce bântuie, realizează “Comentariul celor trei soții”, cale prin care autoarea prezintă lumea tradițională chineză, cu datini de căsătorie și naștere, cu riturile trecerii spre moarte și cultul strămoșilor, și mai ales cu viața spiritelor ce nu se desprind de lumea celor vii.
“Dragostea Florii-de-Bujor” este cel mai bun roman scris de Lisa See, de altfel, apare în Biblioteca Rao. Dar surpriza pe care nu știu cum să o interpretez vine dinspre traducere. În loc de numele traducătorului, apare precizarea “Traducere din limba engleză de Graal Soft SRL”. Ce anume a determinat un traducător să accepte anonimatul, renunțând la propria identitate? Traducerea literară a ajuns simplă afacere de firmă?
Lisa See, Dragostea Florii-de-Bujor, Editura RAO, traducere din limba engleză de Graal Soft SRL, 2011, 352 pag.