Noile date privind evolutia economiei si a somajului indica autoritatilor americane ca economia SUA ar putea intra in recesiune, Rezeva Federala (banca centrala) putand fi nevoita sa apeleze la o noua reducere a dobanzii de referinta pentru a reinvigora economia, informeaza Reuters.
In ciuda sperantelor pe care adoptarea planului de 700 miliarde de dolari le-a oferit investitorilor, noile date legate de cresterea somajului si scaderea productiei industriale a dus ieri la o cadere a bursei americane.
Totusi, exista si voci care cer Rezervei Federale sa nu mai scada dobanda-cheie, James Bullard, presedinte al Federal Reserve din St. Lewis, considerand ca “o scadere a ratei dobanzii in aceste momente ar putea sa nu fie raspunsul corect”.
“Am scazut deja dobanda de referinta prea mult. Am creat un mediu cu o rata a dobanzii scazuta. Dar aceasta metoda este une mult prea drastica… si ne confruntam acum o crestere a inflatiei care ar putea iesi de sub control daca nu stam cu ochii pe ea”, a continuat acesta.