Amanta se răzbună!
Valérie Trierweiler a răzbunat multe femei cu memoriile ei desemnate drept eseu autobiografic, oricât de odioasă ori mizerabilă ar apărea în ochii cetățenilor ori jurnaliștilor. A fost alături de François Hollande vreme de aproape un deceniu, în anii când își consolida cariera, i-a plăcut să apară alături de Președinte în postura de Primă Doamnă într-o Franță care n-a impus o asemenea tradiție, brusc s-a trezit eclipsată de o actriță și alungată de la Palatul Élysée.
Un proverb englezesc afirmă că răzbunarea este o mâncare savuroasă dacă-i servită rece. Chiar așa și-a (pre)gătit Valérie Trierweiler răzbunarea: și-a scris memoriile în secret, cartea a fost anunțată când deja primul tiraj tipărit în Germania pornea spre librării, a apărut la început de septembrie, scandalul a izbucnit imediat, generând reacții față de amestecul de viață intimă și politică, iar tirajele au crescut vertiginos și-au făcut-o pe autoare milionară.
Când a părăsit-o, François Hollande a uitat detaliul esențial: Valérie Trierweiler este jurnalistă ! Jurnalista a fost mai puternică decât femeia părăsită, a privit în urmă cu ochi de gazetar, selectând aspecte cu impact puternic asupra publicului francez. Până la sfârșitul anului trecut cartea apăruse deja în mai multe țări, la noi la sfârșitul lunii decembrie, publicată de Grupul editorial Rao. În ianuarie 2015, la nici un an de când a început să-și redacteze eseul autobiografic, Valérie Trierweiler semna drepturile de ecranizare !
Regina care a vrut să fie Rege
În urmă cu aproape un secol, în august 1916, în ziua când România intra în război, Regina Maria începea notațiile a ceea ce va deveni Jurnalul de război: „Vai, de ce nu sunt eu rege? M-aș duce peste tot, aș vedea totul, aș vorbi cu soldații și aș rămâne printre ei până ar ajunge să mă adore și ar pleca bucuroși la luptă în numele meu – aș fi o realitate în rândurile lor, nu un nume!”.
Războiul începuse în 1914, an când fusese încoronată ca regină. Notațiile Reginei Maria dovedesc energie și ambiție, luciditate și curaj, căci s-a implicat în mai multe feluri în război, în uniformă albă de infirmieră și în personalitate convingătoare, pledând pentru o Românie reîntregită la negocierile de pace. Răniții pe care-i îngrijea o vedeau drept „Împărăteasa tuturor românilor”, iar Regina va face tot ce poate ca visul lor să se împlinească.
Primul volum din Jurnalul de război publicat prima oară, într-o ediție integrală, necenzurată, îngrijită de istoricul Lucian Boia, la Editura Humanitas, cuprinde notațiile din 1916-1917, urmând să fie continuat de alte două volume. Notațiile stau mărturie că Regina Maria (care era atunci doar soție de rege, abia după Marea Unire este încoronată, alături de Ferdinand Întregitorul) aparține acelei stirpe rare de femei care schimbă lumea în care trăiesc.
Șeful spionilor era femeie, originară din România
Există însă altfel de suverane, care acționează într-o zonă de umbră și tăcere, ele produc zguduiri greu de perceput, schimbări ce devin vizibile odată cu trecerea timpului. O asemenea suverană a domnit neștiută în serviciile secrete britanice. Prea puțini știau cine este, ce face, de unde vine și care-i sunt misiunile. Abia după șase decenii de la încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, apar cărți care-i dezvăluie secretele.
La noi au apărut anul trecut cele două biografii de referință: Secretele Verei Atkins de Sarah Helm (Ed. Litera) și Vera Atkins. Povestea celei mai importante agente secrete originare din România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de William Stevenson (Ed. Polirom). Biografiile elucidează câteva aspecte ce schițează portretul unei femei ieșite din comun: s-a născut la Galați în 1908, într-o familie evreiască, a fost recrutată din tinerețe de serviciile secrete britanice, a ajuns în fruntea SOE, serviciul de operațiuni speciale creat de Winston Churchill, de unde a intrat în legendă.
Vera Atkins a știut când să acționeze (a creat o rețea eficientă de agenți în Franța, s-a ocupat de ei până și după moarte, căutând să afle împrejurările dispariției sau morții lor, făcând cercetări în Germania), a știut să se retragă discret (după război a trăit într-un sat din Anglia, până în 2000, când a murit). Ea a fost model pentru Ian Flemming, creatorul lui James Bond: „În adevărata lume a spionilor, Vera Atkins a fost șeful.”
Valérie Trierweiler, Mulțumesc pentru acest moment, traducere din franceză de Adriana Bădescu, Editura Rao, 2014, 256 pag.
Maria Regina României, Jurnal de război 1916-1917, traducere de Anca Bărbulescu, Editura Humanitas, 2014, 504 pag.
Sarah Helm, Secretele Verei Atkins, traducere de Carmen Ion, Editura Litera, 2014, 640 pag.
William Stevenson, Vera Atkins. Povestea celei mai importante agente secrete originare din
România din al Doilea Război Mondial, traducere de Ciprian Șiulea, Editura Polirom, 2014, 424 pag.