“Fata cu cercel de perlă”, un roman scurt, de 200 de pagini, a
făcut-o celebră pe Tracy Chevalier și a atras atenția asupra unei
formule de roman istoric, inspirat cumva de noua perspectivă asupra
istoriei pe care a adus-o de câteva decenii școala mentalităților
și a vieții cotidiene. Ca și istoricii, romancierii se îndreaptă
spre zona de umbră din preajma personalităților – fie făuritori ai
evenimentelor mari ce zguduie lumea, fie a creatorilor rămași în
conștiința tuturor prin capodopere (pictori și compozitori,
sculptori și arhitecți, scriitori).
Tracy Chevalier a scris un roman minunat imaginând viața unei
tinere pictate de Vermeer într-un tablou celebru – “Fata cu turban
albastru”, cu un cercel de perlă în ureche. Fundalul istoric ca și
povestea de dragoste ce se înfiripă fac parte din misteriosul
proces al nașterii unei capodopere, totul însă privit din
perspectiva unei ființe anonime, fata care i-a pozat ca model și
despre care nu se știe nimic. De aceea, imaginația poate lucra din
plin…
Și romanul recent “Făpturi uluitoare” *) pornește de la fapte
reale, descoperirea fosilelor pe coasta engleză, la început de
secol XIX, alegând ca personaje nu pe iluștrii bărbați care au
formulat teorii științifice privind creația, erele geologice,
evoluția speciilor ci două femei, excluse din sfera înaltă a
cercetării, deși ele au pus în mișcare lucrurile prin curiozitatea
și tenacitatea lor: Mary Anning și Elizabeth Philpot.
Prima este o tânără dintr-o familie extrem de săracă, dar
înzestrată cu darul rar de a vedea făpturile prinse în piatră și
nisip, a doua – o domnișoară bătrână, excentrică după judecata
celor din jur. Amândouă se află înaintea vremii și a locului unde
trăiesc: inteligente peste măsura comună, cu personalitate
puternică și pasiuni pornite din firi neobișnuite, ajung să
împărtășească aceeași dorință de a descoperi fosile ce pun în
discuție istoria lumii impusă de teologie și de autoritatea
bisericii.
Romanul relatează prin confesiuni alternative biografiile unor
femei care au îndrăznit să se poarte și să gândească altfel decât
convențiile sociale și codul epocii o îngăduia. Mary provoacă
zvonuri și bârfe prin ciudățenia ei: caută pe plajă “curioșenii”,
bizarele făpturi dezgropate ajută familia să supraviețuiască,
fosilele ei îi interesează pe aristocrații care le cumpără ca să le
etaleze în reședințele proprii, sau atrag domni învățați care o
însoțesc și cărora ea le livrează material pentru studii pe care
își construiesc cariere și celebritate.
Elizabeth Philpot ajunge împreună cu cele două surori, în orășelul
de pe țărm, loc unde pot trăi cu venitul lor modest, o cunoaște pe
Mary, atunci doar o copilă, îi înțelege firea curioasă ca și a ei,
îi asigură puțina instrucție posibilă acolo, o familiarizează cu
teoriile lui Cuvier. Ea însăși înțelege că va rămâne fată bătrână,
așa că își permite luxul să judece lucid și pe femei și pe bărbați,
pe bogați și pe săraci.
O relație neobișnuită de prietenie se naște între cele două,
inexplicabilă pentru cei din jur, dată fiind deosebirea de vârstă
și de statut social. Dar ele au în comun și altceva, invizibil
pentru ceilalți: intuiția extraordinară, o anume sensibilitate față
de natură. Mary deja a intrat în legendă: fulgerată în copilărie, a
scăpat cu viață miraculos, dar cumva ține minte senzațiile de
atunci. Elizabeth posedă altă intuiție, a naturii umane: a formulat
o curioasă teorie a felului în care fiecare om conduce în viață: cu
ochii sau cu părul, cu mâinile sau cu pieptul, cu nasul sau
bărbia.
“Făpturi uluitoare” poate fi citit în multe chei: roman despre
începuturile paleontologiei, văzute cu ochii inocenți de copil și
de femeie; ficțiune despre o neobișnuită prietenie tulburată de
gelozie și invidii, un epos al inițierii fără sfârșit în secretele
naturii și tainele creației, ca pledoarie subtilă și ironică pentru
femeile excepționale al căror nume a fost uitat sau trecut sub
tăcerea, căci, după spusele autoarei “gloria o merită doar fiarele
și bărbații”.
Tracy Chevalier, “Făpturi uluitoare”, traducere din limba engleză de Nadine Vlădescu, Editura Polirom, 2010.
ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a
filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză
despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă,
oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul
bănățean”, Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete
Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.