Bucura Dumbravă

Pe drumurile Indiei

Cele din urmă pagini

Editura Limes

Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Constantina Raveca Buleu.

Bucura Dumbravă (1868, Bratislava – 1926, Port Said), pe numele real Fany Seculici, a fost o prozatoare și exploratoare română. S-a născut la Bratislava în 1868, având numele real Fany Seculici. Familia ei s-a mutat la București în 1873.

A învățat carte la Sinaia și apoi la București. Sub influența reginei Elisabeta (Carmen Sylva ), devine interesată de natura României, de literatura și folclorul românesc. În 1905 a înființat societatea „Chindia”, care își propunea să cultive gustul pentru jocurile naționale și portul popular. Sub pseudonimul Bucura Dumbravă, ea a început să scrie romane istorice. Pasionată de munte, a făcut excursii lungi în Bucegi, în Parâng, în Retezat și în Făgăraș, alături de prieteni și prietene și călăuzită de cei mai buni cunoscători ai Bucegilor. În lunile de toamnă și de iarnă studia colecția de manuscrise a Academiei Române. În anul 1921, împreună cu geograful Mihai Haret, scriitorul Emanoil Bucuța și alți prieteni, a înființat „Hanul Drumeților”. După pseudonimul ei a fost numit vârful Ocolit  (vârful Bucura Dumbravă) din Munții Bucegi. În ultimii ani de viață a început să se preocupe de studiul teozofiei. A murit la Port Said, în 1926.

Criticul clujean Constantina Raveca Buleu, care îngrijește această ediție și care s-a

ocupat mult de autoare, scrie : „Mărturie a inițierii în teozofie, volumul postum Pe  drumurile Indiei. Cele din urmă pagini (1927) se prezintă ca o sumă de notații nerafinate literar (moartea a împiedicat revenirea asupra textului, tipică pentru creația Bucurei Dumbravă), dar valide pentru dimensiunea bio-bibliografică și spirituală a autoarei. Jurnalul ultimei ei călătorii în India reprezintă un amestec de consemnări evenimențiale, descrieri lirice, reflecții ezoteric-spirituale și fragmente biografice. Prima intrare, din 13 decembrie 1925, glisează de la descrierea primei părți a voiajului și a escalei la Aden spre o reverie contaminată ezoteric. Astfel, spectacolul tentațiilor comerciale din Aden, concentrat într-un evantai, declanșează o cugetare spiritualistă asupra degenerării trăirii frumosului și a forței sale plăsmuitoare sub presiunea avansului capitalului: «Doar curentul negru a interpus între noi și frumos diavohceasca putere a banului. Altfel, ne-am înconjura, cu toții, de lucruri frumoase, ne-am scălda în frumusețe.» Pe o logică tipică ezoterismelor, reflecția vorbește despre o stare primară, de maximă potențialitate spirituală, supusă unui proces degenerativ care și-a atins cota maximă în era materialismului, speranța majorității mesajelor ezoterice fiind revenirea acestei ere fericite, ale cărei reziduuri se mai găsesc în Orient.”