Daca nu ar fi fost tenacitatea intru self promotion si calitatile de advertising ale Doinei Rusti*, pacatosul obicei editorial de ocultare a biografiei autorului ne-ar fi lasat in ceata. Hai sa admitem ca varsta prozatoarei n-ar fi un element chiar esential, cu toate ca un roman al singuratatii feminine – rece tensionata, vulnerabila, retractila, inzestrata cu orgoliul ratarii afective si populandu-si resemnarea cu fantasme internetice – inseamna ceva la 25 de ani si altceva la 45.
Dar faptul ca editura Vremea nu specifica nicaieri ca Omuletul rosu nu este o carte de debut si ca Doina Rusti – lector la Universitatea Media Bucuresti – a publicat, in afara de manuale de limba si literatura romana la Teora si Niculescu, un Dictionar de simboluri din opera lui Mircea Eliade (ed. Coresi, 1997), un Dictionar de simboluri din literatura romana (ed. Univers enciclopedic, 2002), o Enciclopedie a culturii umaniste pentru oameni grabiti s.a.- este ceva cu totul inexplicabil. Si contraproductiv. Sa mai notam ca, recent, la Tritonic, Doina Rusti a publicat in seria “Comunicare, Media” un studiu despre mesajul subliminal in comunicarea actuala.
“I-am scris si eu lui Dumnezeu un bilet: trimite-mi, Doamne, un barbat pe care sa-l iubesc si care sa ma iubeasca” – iata un posibil motto al romanului, desi tonul sau e cam departisor de autoironia, cand pufoasa, cand tepoasa, a autoarei. Personaj destul de putin atasant, o feminitate cam colturoasa, care-si apara taios, cu inteligenta casanta, solitudinea usor narcisiaca dar deloc bovarica, Laura Losa are 43 de ani, “a avut o copilarie trista, cu inmormantari, parastase, procese, injustitii”, orfana de mica, tatal ucis in circumstante crude (v. 287, 296), rade rareori (“pentru ca mi se pare penibil. De cele mai multe ori zambesc atunci cand oamenii rad in hohote”), a absolvit Filologia clasica – latina, greaca veche – si l-a iubit cu ardoare pe Victor. “Intalnirea cu barbatul Victor a consolidat o stare pe care Laura o cultivase din copilarie. Este vorba despre asteptarea ei nadajduitoare si despre increderea ca intr-o zi va avea parte de o intamplare exceptionala. Infrangerea pe care a suferit-o a facut-o sa-si reverse toata rezerva de iubire asupre ei insasi, intr-un soi de autocompatimire sfasietoare”, rezuma un personaj “internetic” intr-o maniera usor sarjata. Repartizata ca profesor de scoala din Buzau, “a locuit prin mai multe apartamente comune, alaturi de ingineri, muncitori, functionari, n-a avut viata personala si a invatat cum sa supravietuiasca la comun. A avut o perioada de noua ani in care si-a intarit caracterul”. In sfarsit, acuma, vezi bine ca doctorul decreteaza: “scumpa mea doamna, aveti de-a face cu oamenii din ce in ce mai putin. Va petreceti timpul uitandu-va la televizor ori in fata unui computer. Existenta dumneavoastra de izolare si nefericire a generat acest sentiment. El poate fi placut si invaluitor, cum ziceti dumneavoastra, dar cu timpul se transforma, este chinuitor si distructiv. Rational, situatia nu vi se pare normala nici dumneavoastra: omul acesta, amantul din vis, nu v-a facut nici o declaratie, nu a rostit niciodata cuvantul iubire”.
Cine-i “amantul din vis”? Este un Andrei mai tanar cu vreo 20 de ani (nu cred ca e neaparata nevoie sa tresarim cu gandul la Ingrid Bergman in Va place Brahms!) stabilit in SUA, gasit pe Internet si “intrupat” cand intr-un halou angelic pe ecranul computerului, cand ca omulet purtat pe umeri precum animalutele fetis-totem-bufon-zeitati ambigue, artagos-intelepte, ale regilor de odinioara.
“Ma intalnesc uneori cu un inger de lumina, sa nu care cumva sa razi, sunt absolut normala, nu e nimic inventat, intr-o noapte am vazut pe imprimanta computerului un fel de inger, pe care l-ai vazut si tu azi, deasupra teancului de carti din hol, stii – lumina aia de-ai zis ca e stranie (…) Ce-ar fi fost de povestit? Ca o femeie matura, fara slujba si fara capatai, face corespondenta cu un barbat tanar. Asta era partea usoara. Abia de aici venea greul: toate starile prin care treceam, intalnirile din lumina alba, aparitia ta si, in fine, chestiunea dureroasa si de nepovestit, secretul teribil si cauza cauzelor”.
Unii comentatori ai Omuletului Rosu au favorizat lectura in cheia “lumilor virtuale”, a Cyberlandiei, hackerilor etc. Eu prefer lectura clasica, in cheia singuratatii feminine atinse de aripa rece a esecului sentimental. O feminitate obsedata de actuala voga – obraznica, grotesca, impetuoasa, mercantila – a “lolitelor” si ingretosata de tot ce tine de masculinitatea vetero-mizera. E semnificativa, aici, frecventa contextelor: “pielea patata, de barbat batran, in mod sigur urat mirositor”, 12; “afisele anuntau actori batrani, spectacole didactice”, 15; “mascul mare si prabusit, ma uitam la el si-mi venea sa vomit”, 21; “batran pipernicit , infatuat si in mod sigur impotent”, 40; “doctorul Rufa, baiat ofilit, specia bou sinistru”, 55; “ziaristi fara bani, ofiliti de invidie, nemancati, tricouri nespalate, gasca de rateuri”, 121; “barbat transpirat si urat mirositor”, 158 s.a.m.d. Tot lectura clasica favorizeaza figura Laurei si in relatiile ei cu Lucian, Raluca, Rufa sau mentorul cenaclier Castratu, relatii care, de la un punct incolo, descurajeaza elanurile autoscopice si descentreaza fondul confesiunii catre burlescul satiric.
*) Doina Rusti, Omuletul rosu, Editura Vremea XXI