Încheiem în acest număr al ziarului publicarea unor fragmente din volumul Femeile dictatorilor, în pregătire la Editura Curtea veche. Este o carte care zugrăvește istoria în timp real, prin ochii celor aflate mai mereu în umbră. De cele mai multe ori realitățile cunoscute atât de bine din manuale, cărți, filme documentare ori relatări vor fi puse acum într-o cu totul altă lumină. Autoarea evită totuși în mod subtil capcana reabilitării imaginii unor dictatori, dar totuși le completează portretul, înfățișându-i și într-o latură umană, mai puțin cunoscută publicului larg.
Diane Ducret este jurnalistă, dar are și formație de istoric și filozof. Născută la Anderlecht, Diane a copilărit în Țara Bascilor și a studiat în prestigioase instituții de învățământ din Paris și Roma. În prezent, colaborează la realizarea de filme documentare istorice pentru postul France 3. La începutul anului 2011 i se publică prima carte, Femeile dictatorilor
Führer adorat
“Statul piere tocmai fiindcă dvs. lăsați femeile să piară. Dragă Hitler, femeile așteaptă un viitor mai bun…” (Emmy Hoffman, Dresda, 1932)
Ca un avertisment, o necunoscută deschide balul corespondenței private a lui Adolf Hitler la cancelaria Reichului. Germanii speră într-un viitor mai bun și așteaptă ca Hitler să-l construiască pentru ei. Îndrăznețul conducător al partidului nazist se va lăsa oare sedus de o provincială? Alegerile care-l vor aduce la putere au loc peste un an. Hitler a știut să asculte și să includă femeile în programul său. Pentru germani, el este noul cancelar al Reichului. Pentru femeile germane, el este Omul providențial, Supraomul. De acum înainte, scrisorile care sosesc la cancelaria privată nu se mai încadrează, nici pe departe, în protocolul obișnuit. Felicitări, sfaturi bine intenționate,și declarații de dragoste cel puțin pasionate curg în fiecare zi. Chiar dacă și mulți bărbați, din toate categoriile profesionale, îi scriu lui Hitler, femeile sunt cele care aștern pe hârtie scrisorile cele mai personale. Ele nu se adresează șefului de stat, nici ideologului, ci omului Hitler, din partea căruia așteaptă să li se răspundă cu aceleași sentimente.
Scumpul meu Führer,
În fiecare zi sunt obligată să mă gândesc la dvs, în fiecare oră și în fiecare clipă. Aș veni cu plăcere la Berlin și aș veni la dvs! Am oare dreptul să fac asta? Orice s-ar întâmpla, viața mea vă aparține. Aș vrea să știu ce înseamnă acest lucru. Nu mai pot munci, fiindcă mă gândesc tot timpul la dvs. Nu pot iubi pe nimeni mai mult decât vă iubesc pe dvs. Să sperăm că dorința mea se va realiza. Vă rog să-mi scrieți dacă îmi permiteți să vin.
Este greu să ni-l imaginăm pe dictatorul cu mustăcioară în ipostaza de sex-simbol. Este mai ales stânjenitor. Și totuși, Adolf Hitler a primit scrisori de la fani câte au primit Mick Jagger și componenții formației Beatles laolaltă. Afluxul constant de scrisori la cancelaria privată a Reichului urmează curba lui de popularitate: în 1925 textele de aici sunt ordonate de un singur arhivist. Din ianuarie până în aprilie 1933, primește peste 3 000. La sfârșitul anului se adună 5 000. În 1934 îi sosesc cel puțin 12 000 de scrisori și în 1941 peste 10 000. La cancelarie începe organizarea. Scrisorile vor fi stocate în “Arhiva A” creată în acest scop, în care sunt depozitate cele “mâzgălite de femei”. Printre aceste mii de scrisori, între 1935 și 1938, nici măcar o carte poștală conținând critici sau admonestări. Admirația este constantă.
Consemnul dat secretarilor însărcinați cu corespondența este clar: nu li se răspunde îndrăgostitelor și fanaticelor lui Hitler. Cu excepția cazurilor în care expeditoarea își anunță intenția de a veni la Berlin pentru a-l îmbrățișa personal pe Führerul adorat. În asemenea situații, directorul cancelariei private o reclamă pe femeie autorităților polițienești. Un răspuns laconic pune capăt oricărei speranțe de idilă:
Doamnă, Domnule,
Prin prezenta confirm primirea scrisorii dvs. adresată Führerului și vă aduc la cunoștință că acesta, din principiu, nu se va implica în nicio poveste privată.
Primiți un salut german,
Albert Bormann.
Aceste mii de scrisori de la femei dezinhibate îl stânjenesc foarte tare pe liderul nazist: declarațiile de dragoste abstracte îl blochează. Ca strateg, recunoaște totuși importanța unei asemenea corespondențe venind din partea poporului. Este “barometrul lui de opinie publică”. El se ține astfel întotdeauna la curent cu conținutul miilor de scrisori primite. Rudolf Hess, însărcinat cu corespondența până în 1931 și după această dată Albert Bormann, îi pregătesc rezumate, pentru a-i facilita lectura. Corespondența privată a lui Hitler, păstrată în arhive la Moscova, oferă astfel o oglindă a femeilor “seduse” de național-socialism, până în carnea lor. Ea dezvăluie o trăsătură necunoscută a sistemelor dictatoriale: puterea lor se sprijină pe potențialul de seducție al dictatorului tot atât de mult ca și pe constrângere. Legătura dintre Hitler și poporul lui constă și în dorință. Argumentul poate șoca. Este însă pur și simplu unul omenesc.
Astfel, dna Klose vrea să contribuie la expansiunea mitului Hitler. Îi dedică un poem în 1933, sperând să-l poată răspândi prin intermediul presei.
Îl aclamăm pe Hitler al nostru,
Cel care ne dăruiește pacea și speranța,
O, tu! Salvator al nostru!
Tu, care înduri poverile și reproșurile, fără să te abați de la țelul tău!
Trăiască Adolf Hitler!
Heil Hitler! strigă lumea întreagă.
Drag și ilustru erou, credința ta este și credința noastră.
Să-l slăvim toți, într-un glas, să ne ridicăm brațele și să strigăm împreună “Heil Hitler!”
Primește răspunsul neașteptat de mai jos:
Dragă doamnă Klose! Führerul vă transmite mulțumiri cordiale pentru scrisoarea dvs. Din păcate, nu vă putem acorda autorizația să publicați acest poem, întrucât Führerul refuză, din principiu, orice formă de glorificare a persoanei sale.
Iarna următoare, dna von Heyden, din Plötz, îi trimite într-un colet mare, miere, însoțită de recomandări în privința sănătății lui, explicându-i cum trebuie să încălzească nectarul ca să nu fie prea lichid și să nu-și piardă “parfumul delicat”.
Scumpul meu Führer, am fost copleșită de emoție când am aflat că ați primit mierea de la mine… Și aș vrea să vă mai trimit din când în când, ca în felul acesta să particip și eu într-o măsură la mesele dvs… Ce plăcere îmi face să știu că acest produs natural al Pomeraniei noastre contribuie la întreținerea enormului consum de energie fizică și mentală. Cu admirație și sentiment,
dna von Heyden-Plötz.
Pentru unele dintre admiratoarele lui, ar fi de neconceput și eminamente păgubitor ca asemenea energie să se cheltuiască doar pe politică. Sunt numeroase cele care au alte sugestii de dat. Hartmannsdorf, 23 aprilie 1935:
Scumpul meu Führer Adolf Hitler,
O femeie din Saxa ar dori mult să aibă un copil de la dvs. Este cu siguranță o dorință foarte specială și singurul gând care mă obsedează este acela că dvs. nu o să aveți copii. Aceasta este dorința pe care am vrut să o exprim în scrisoarea mea.
O scrisoare este o chestiune de răbdare. O poți citi și apoi o poți pune deoparte. O poți lăsa să cânte în sufletul tău, ca un cântec frumos. Poți și să o primești ca pe o scrisoare și să-i dai curs.
Dorințele mi se amestecă cu temerile. Se poate ca scrisoarea să nu vă parvină. Se poate să nu aveți timp pentru un copil. Să vă simțiți prea bătrân pentru un copil și să fi alungat de mult această idee, ca imposibilă. În ciuda oricărui obstacol, un copil al dvs. ar trebui să se nască. Este dorința mea cea mai mare pe care aspir să mi-o îndeplinesc cu toată tăria sufletului meu.
Friedel S.
În 21 aprilie 1938, trei femei din Ludwigsfelde, din sudul Berlinului, își manifestă în scris emoția de după ce abia îl zăriseră:
Dragul meu Führer,
Hazardul ne-a condus la stația Ludwigsfelde în ziua plebiscitului. La apropierea trenului de 13:20, am văzut în locomotivă un camarad de partid în uniformă. Asta ne-a făcut să bănuim că Führerul nostru era în acest tren. Și nu ne-am înșelat. Trei femei radiind de fericire l-au putut vedea pe Führerul lor, ales cu atâta bucurie, și au primit, drept recompensă, un salut amical cu mâna. Prin prezenta scrisoare, cele trei femei în culmea fericirii îi mulțumesc din inimă Führerului lor și solicită câte un autograf pentru fiecare dintre ele, în amintirea acestei clipe atât de minunate și de neuitat. Sieg und Heil!
Mulțumim Führerului nostru scump!
Martha Imse, Anna Loppien, Elisabeth Pässler.
La sfârșitul anilor 1930, admirația față de Hitler a atins apogeul. Proiecțiile romantice nu mai au limite:
Închipuie-ți ce poate face un Săgetător dintr-un Berbec. Femela eternă v-a atras. Exultă, deci, inimă a mea, și lasă-te înlănțuită de stele… și spune-mi încă o dată, oh, tânără femeie, o tânăra mea femeie, cât de mult te iubesc. Cum mă iubești? Ești florile câmpului. Oh, margaretele…
De ce ești atât de timid și lucrezi pe ascuns? Nu-ți pot ghici gândurile. Ieri am stat până la ora 11:30 la sediul societății de tir a orașului, dar, din păcate, nu te-am văzut acolo. Cauți o femeie? Eu caut un bărbat. Am fi putut să fim împreună încă de acum doi ani, dacă n-ai fi acționat atât de în secret.
Nu aștept un răspuns de la dumneata numai de vreo doi ani, ci îl aștept de șapte sau opt ani.
Alexandria, Egipt, 21 noiembrie 1938:
Domnule Hitler,
Nu prea știu cum să încep această scrisoare. Au fost numeroși, foarte numeroși anii de greutăți, angoase și scrupule morale, de necunoaștere a eului propriu, ani petrecuți în căutarea a ceva nou… Dar toate astea s-au terminat, într-o clipă, când am înțeles că aveam acel ceva în dvs., domnule Hitler. Știu că aveți o personalitate măreață și puternică și că eu sunt o simplă femeie neînsemnată, care trăiește într-o țară îndepărtată, de unde probabil nu va reveni niciodată, dar trebuie să mă ascultați. Mare este fericirea când în sfârșit întâlnești țelul vieții. Când o rază străbate norii și totul se luminează… Este ceea ce mi se întâmplă mie… Totul a fost iluminat de o dragoste atât de mare, dragostea pentru Führerul meu, stăpânul meu, încât uneori aș vrea să mor cu fotografia dvs. în fața mea, ca să nu mai văd niciodată nimic altceva decât chipul dvs. Nu-i scriu domnului cancelar al Reichului, îi scriu bărbatului pe care-l iubesc, și pe care îl voi urma până la sfârșitul zilelor mele…
A dvs. până la moarte,
Baroana Elsa Hagen von Kilvein.
Să precizăm că niciuna dintre aceste femei nu-l cunoaște personal pe Führer.
Berlin, 10 septembrie 1939:
Scumpul și dulcele meu Adolf,
Trebuie să-ți scriu, fiindcă sunt atât de singură. Băieții mei au plecat amândoi la plimbare. Lenchen este la prietenul lui și eu stau jos și muncesc cu mâinile. De exemplu, cârpesc șosete. Și spăl rufe. Voiam să cobor, dar plouă. Și am atâta treabă; tot timpul muncă, nu-i așa, dragul meu. (…) Mă uit mereu la fotografiile tale și le pun în fața mea, apoi le sărut. Da, da, iubirea mea, scumpul meu,bunul meu Adolf. Iubirea este veritabilă, ca aurul. (…) Și apoi, de acum înainte, iubitul meu, presupun că ai primit pachetul cu prăjituri de la mine și că ți-au și plăcut. Tot ce îți trimit îți trimit numai și numai din dragoste curată. Acum o să închei. Iubitul meu, scumpul meu, bunul meu Adolf, fii salutat și sărutat de multe mii de ori de buna și scumpa ta Miele.
Admiratoare grăbite să-și atingă țelul și să-l prindă pe Führer în mrejele lor, îi trimit nici mai mult, nici mai puțin, decât contracte de căsătorie:
Prin prezentul act semnat, domnișoara Anne-Marie R. vă ia oficial în căsătorie.
Poate că astfel de femei sperau într-adevăr că actul le va fi trimis înapoi contrasemnat de dragul lor Adolf…
Din volumul în pregătire la Editura Curtea veche. Traducere de Doina Jela