“N-am avut o viață palpitantă. După tragedia… comică de la liceul pe care l-ai absolvit, nimic ieșit din comun nu mi s-a mai întîmplat… Nici ambiții ca vreun elev să-mi cîștige vreo olimpiadă, nu am mai avut…”
“Din vina mea… Ar suna caragios, dacă mi-aș cere acuma scuze…”“Fii serios, Septimius. Eu eram o exaltată… Și, de fapt, am avut doi-trei elevi ajunși în finală, ba chiar premiați dar… din ambiția lor, nu împinși de la spate de mine… cum atît de greșit am făcut cu tine. Gata cu subiectul ăsta! Altul nu mai am… Citesc, merg la teatru, la cinematograf, navighez pe internet, nu prea corespondez, am cîteva bune cunoștințe pe care le-aș putea numi prietene cu care mai ies, chiar și în cîte o excursie, am făcut cîteva sejururi în străinătate… Cred că tu ai mult mai multe de povestit…”
“Oarecum… dar prefer să ascult… sînt un bun ascultător, se zice…”
“Aha! Asta place femeilor, în primul rînd… Iar dacă poți da și cîte un sfat bun… le-ai cucerit… Ai cucerit multe femei, Septimius?”
“Nu știu… nu țin o evidență…”
“Ce idiot sună chestia cu cuceritul… scuze… te poți supăra pe mine…”
“Augusta, eu mă supăr foarte rar… e normală curiozitatea după atîția ani..”
“O singură întrebare… de iubit ai iubit-o pe vreuna?”
“Păi…uite… nu m-am întrebat niciodată…”
Răspunsul lui Timi păru s-o uimească pe Augusta. Pe chipul ei, uimirea căpătă cîteva accente de suferință. Mai înghiți o bucată de pară îmbibată-n coniac. Își alungă petele de uimire dureroasă, cu ajutorul unui zîmbet scurs anevoie pe buzele-i roșcate.
“Ești un om foarte singur… Septimius…”, șopti Augusta cu o intonație ezitînd între întrebare și constatare.
“Singur?”, zîmbi Timi. “Te înșeli, Augusta. Ușa mea rămîne descuiată, cînd sînt acasă. La orice ora din zi și din noapte, poate intra pe ea un prieten… o cunoștință… cînd simte nevoia… Și intră destui…”
” Ușa e descuiată și acuma?”, întrebă contrariată Augusta.
“A, nu! Dacă am în vizită o femeie… încui ușa… Să se simtă în siguranță…”o liniști Timi.
“Nu te-ai schimbat prea mult… totuși…”, zise Augusta apoi întinse mîna peste masă și-i atinse obrazul de cîteva ori. “Gata cu întrebările idioate… de parcă te-am chemat la interogatoriu… Cît timp a mai rămas pînă-i prăjită dihania din cuptor?”
“Cam douăzeci de minute…”
“Atunci… aș face, rapid, un duș și… poate ai pe undeva un halat în plus… să mă simt mai comod…”
“Am! Un halat finuț, de culoare roșie roșcată, aproape ca părul tău… e în dulap… ți-l aduc…”
“Porți halate de casă de culoare roșie, Septimius?”, întrebă insinuant Augusta. “Ori sînt pentru… vizitatoarele ocazionale…”
“Ai ghicit!”, o liniști Timi și se grăbi să-i aducă halatul promis.
Augusta îl prinse cu două degete și-l înălță în dreptul ochilor, cercetîndu-l ca o expertă. Dădu din cap mulțumit, e un halat pe cinste, din material de fină calitate, demn de femei frumoase și deștepte… capabil să mulțumească și o profesoară de limba latină. În timp ce-și plimba halatul prin dreptul ochilor, ridicîndu-se pe vîrful picioarelor, Timi constată cu încîntare că Augusta are pîntecul încă plat, iar șoldurile i se arcuiesc elegant, ba chiar cu o doză de tinerească impertinență sub materialul fustei.
Singur în bucătărie. Apa scursă prin găurile dușului se acomoda tonalităților ritmate ale trompetei lui Louis. Timi își mai turnă un strop de coniac și își aprinse o țigară. Inspiră adînc, umplîndu-și plămînii cu fum. Îi reveni în minte una dintre întrebările Augustei. A iubit…? Ridică din umeri. Pe masa din bucătărie se aflau, permanent, cîteva reviste de rebus ori sudoku. Deschise una la întîmplare. Ia să vedem, reușesc să termin un careu pînă iese profa din baie?, se întrebă Timi, alungîndu-și orice urmă de alt gînd din minte.
Augusta își făcu apariția. Îmbujorată-n obraji, înfășurată-n halatul roșu, cu părul roșcat și priviri vii, înfierbîntate de apă și coniac, arăta ca o flacără.
“Mîncăm? M-a ajuns foamea… mi-a impulsionat-o apa…”, zise Augusta, dovedind o explozivă bună dispoziție.
“Crapul e gata, rămîne în cuptor pînă gustăm aperitivul…”
“Nu-l gustăm Septimius! Îl mîncăm de-a binelea…!”, rîse Augusta. “Împarte conținutul castronului în două… nu pune ca la ciuguleală…”
“Mă gîndeam să guști întîi… poate n-o să-ți placă…”
“Ba… eu cred că o să-mi placă al naibii de mult…”
Timi împărți conținutul în două farfurii. Augusta gustă de cîteva ori, înfigînd în vîrfurile furculiței pepene pe care se lipiseră frunze de busuioc, șuncă de Parma și ceapă roșie. Gînguri:
“E… aiuritor. Nu mi-aș fi imaginat… Se mănîncă fără pîine?”
“Cum dorești… Am pîine de secară…”
“Nu. O lăsăm pentru pește. Hmmmm… dar încă un degețel de coniac… ar fi o idee proastă?”
“Deloc.”
Degețelul de coniac ocupă loc printre bucățile de pere, cîte mai rămaseră în pahare. Apoi fu răsturnat în gură, combinînd năucitor aromele.
“Parcă… m-aș droga cu miresme afrodisiace…”, zise Augusta…”Iar dacă mă gîndesc și la crapul din cuptor cu nuci și stafide… păi e ca în…O mie și una de nopți, asta-i! Ai citit?”
“Încă de mic… Mama mi-a citit toate volumele… cîte apăruseră”, mărturisi Timi, surprins de comparația Augustei.
“Extraordinar! Mie nu mi le-a citit nimeni… le-am citit de una singură… Insomnii ai?”
Întrebarea Augustei amplifică uimirea lui Septimius.
“De unde știi? Am destule… nu mă pot plînge…”
“Hohoho! Atunci… ești ca și sultanul cel insomniac din O mie și una de nopți… Te hrănești cu povești și… doar haremul îți lipsește…!”, zise Augusta, de-a dreptul fericită de descoperirea făcută.
Se priviră în ochi și izbucniră în rîs. De mult nu a mai rîs Timi cu atîta poftă, cu atîta degajare. Un rîs eliberator, un rîs care-i curăța gîndurile de zgură…
Crapul fu și el împărțit în două, iar la urmă nu mai rămase decît o piramidă din oase înălțată, separat, pe o farfurioară.
“Excelentă mîncare, Septimius. Te simți sătul și, totuși, nu umflat… Voi nota și eu rețetele tale… dar mai tîrziu. Avem timp, nu?”
“Avem… Acum a sosit vremea… unui pahar cu vin.”
“Pentru nimic altceva!”, întări Augusta spusele lui Timi.
Blues for Yesterday începu Louis să modeleze cuvintele în sonorități guturale, dar rotunde și catifelate, cînd paharele înalte se umplură cu lichidul gălbui.
Augusta fuma țigări lungi cu filtru dublu, subțiri și albe, ca niște degete delicate de harpistă. Ardeau singure, cînd le uita pe marginea scrumierei, iar fumul lor de-un albăstrui mătăsos se încolăcea, voluptuos, cu cel alb-cenușiu al țigărilor fără filtru.
Bucătăria era inundată de sunetele muzicii, de fîșiile de fum unduindu-se aproape lasciv printre ele, de miresmele ingredientelor, de aromele coniacului și a vinului. Un amestec pestriț, multicolor, de droguri amețitoare, provocatoare.
“Ce-ar fi… dacă am dansa puțin?”, scăpă Augusta întrebarea de pe buzele-i roșcate și umede.
“Să bluzăm… vrei să zici…”, o corectă Timi.
“Să… bluzăm? “, se miră Augusta, lungind cuvintele. “Sună… tare drăguț. Vine… de la bluză? Păi, n-am…”
“Vine de la blues… Eu am găsit cuvîntul…”
“Bravo. De fapt… m-am prins de la început dar… m-am prostit și eu puțin… Am voie să mă prostesc… la vîrsta asta…?”
“Ai…”
“Bluesul e un dans al naibii de senzual… mai ceva decît tangoul…”, zise Augusta, îngustîndu-și ochii albaștri de felină. “Sînt puțin amețită dar… am ambiție!”
Se ridică, hotărîtă să-și păstreze echilibru cum se cuvine. Îl fixă pe Timi cu privirile se încruntă amenințător.
“Putem dansa și fără să ne atingem…, zise Timi, bluesul e și un dans al solitarilor…”
“Ei, ce spui tu? Nu ești sătul de singurătate? Din cînd în cînd, să-i dăm un picior în cur… s-o alungăm o vreme…”
Augusta arăta ca o adolescentă îmbufnată, supărată pe greutățile vieții care-i apasă umerii, bolovănos de greu. Mutra ai provoca blînde și îngăduitoare zîmbete. Timi se ridică de pe scaun și își înclină, puțin, capul…
“Atunci… să bluzăm, stimată doamnă profesoară de limba latină. În amintirea orelor petrecute împreună…”
“Ba, să le ia dracu’! Nicio amintire! Nimic. Niciun gînd prin creierele noastre. Doar muzica asta dată naibii…”
Flacăra roșu-purpurie se apropie de Timi, fără șovăieli. Brațele se încolăciră în jurul gîtului său ca două brațe de caracatiță, una plină de bune intenții. Părul se înfioră, transformîndu-se în limbi de foc, călduț și cu parșive atingeri făcute în ritmul bateriei, al periuței frecate de cinel. Sînii mici își anunțau existența sub învelișul pufos al halatului de casă, umflîndu-se de cîte ori trompeta tindea spre cele mai înalte acute.
Augusta nu se lipise de Timi, se agățase doar de gîtul său, chiar dacă era doar puțin mai scundă. Închise ochii. Părul ei roșcat tremura văluros, ca și cum îl vizita o nevăzută pală de vînt.
Frazele muzicale li se scurgeau în urechi, precum un miraculos elixir, apoi se împrăștiau, tenace, în trup invadînd creierul, mușchii, sîngele, oasele, cartilagele, obligîndu-l să se miște, eliberîndu-l de toate gîndurile, de toate spaimele, de toate durerile…
Două corpuri încîntate de propria existență, imbitate-n sunete lipsite de echivocuri, emanînd senzualitate în stare pură, lascivitate inocentă.
Cînd halatul roșu-roșcat alunecă de pe trupul Augustei, în ritmul punctat de baterie și bas, Timi nu fu surprins deloc. Își continuară mișcările fără sincope. Augusta rămase în chiloți. Negri, puțin lucioși, întinși pe fese. Așa cum bănuise, Timi descoperi sînii mici treziți la viață și pîntecul plat, o mîndrie pentru vîrsta profesoarei de latină.
Cu gesturi firești, Augusta începu să-i descheie nasturii de la cămașă. Nici ea nici Timi nu-și întrerupseră dansul. Un număr original de streaptease fără spectatori. Cămașa căzu peste halat, șușotind neînțelese cuvinte. Apoi, păstrînd ritmul, fură descheiați pantalonii, care avură aceeași soartă. Timi rămase și el în chiloți. Largi, de culoare maro închis. Abia acum, cele două trupuri se înlănțuiră precum fumul albăstrui al țigării lungi și subțiri cu cel alb-cenușiu al țigării fără filtru…
O singură mișcare, o singură unduire, o singură suflare. O singură epidermă…
Întreaga bucătărie se puse în mișcare. Toate obiectele se însuflețiră, imitîndu-i pe cei doi din mijlocul încăperii. Pahare, farfurii, ștergare, furculițe, cuțite, tigăi, boluri, sticle… Dialogul languros-amuzant al lui Billy Holiday cu buzatul și umflatul Louis, le dotară cu vene și sînge… Grațioase hălci de carne de diverse forme și mărimi…
My Sweet Hunk O’Trash…
Augusta adormi cu capul căzut pe umărul lui Timi. Continua să se miște, fără greșeală. În somn. Timi îi sărută părul de cîteva ori, mai mult involutar. Pline de viață, șuvițele îi atacau obrajii, vîrful nasului, mustața, buzele și bărbia, biciuindu-le iubăreț. Golit de gînduri, Timi se simțea ca nou născut… Sfîrcurile strecurate printre smocurile de păr negru de pe piepul său, se străduiau să treacă dincolo de învelișul lunecos, perlat cu sudoare, al trupului. Din cînd în cînd, genunchii săi mîngîiau suprafața lucioasă și fierbinte a chiloților negri. O singură dată, dinții Augustei îl mușcară, fără vlagă, de claviculă.
Cînd se termină melodia, Timi o ridică pe Augusta în brațe. Femeia continua să doarmă, fără vreo reacție. O transportă în bibliotecă și o depuse, ca pe un obiect de-o mare fragilitate, pe canapea. Îi fixă o pernă mică sub cap și o acoperi cu o pătură subțire, de culoare portocalie.
Își aduse paharul și sticla cu vin.. Se așeză în fotoliu. Își aprinse o țigară.
Fuma și sorbea vinul cu gesturi ritualice, mîngîind cu privirile imaginea ființei întinse pe canapea.
Chipul Augustei, fosta lui profesoară de limba latină, încadrat de pîlpîirile șuvițelor roșcate, era ca suprafața unui mic lac din vîrf de munte în care se oglindea imensitatea unui cer de poveste bîntuit de promisiuni, ireal de senin, fără sfîrșit…)
Din romanul în pregătire la Editura Cartea românească