Karl Ove Knausgård s-a născut în 1968 la Oslo, a studiat literatura la Bergen, și-a publicat primul roman în 1998, pentru care a primit un premiu al criticii. Acum trăiește în Suedia. Cariera lui s-a schimbat total odată cu a treia carte, „Lupta mea”, un roman autobiografic de peste 3.000 de pagini, divizat în șase volume și publicat între 2009 și 2011. În Norvegia, Karl Ove Knausgård este un adevărat fenomen – a vândut o jumătate de milion de exemplare unei populații de cinci milioane, adică 10 la sută din populație i-a cumpărat și citit autobiografia! A fost tradus deja în multe alte țări, în românește a apărut primul volum („Lupta mea. Moartea unui tată”*), urmează al doilea.
Cartea este mai degrabă autobiografie, dar editorii au insistat să-i spună roman, pentru a fi siguri că rudele incriminate nu se vor năpusti cu procese interminabile. Knausgård și-a atras oricum mânia și revolta familiei – pentru că în volumele sale descrie, între multe altele, alcoolismul tatălui și bunicii, dar și cum și-a înșelat de nenumărate ori soția. 14 membri ai familiei au vorbit despre „literatura lui Iuda”.
Knausgård pare că scrie ușor și așterne pe hârtie tot ce-i trece prin cap, amintirile se amestecă cu descrieri despre cum înaintează în scrierea romanului, cu tirade despre identitatea sa socială, sentimentele de tată ș.a., niciodată nu încearcă să-și justifice reacțiile sau misoginismul, uneori nu-și duce la capăt gândurile, se instalează o anume incoerență, pe neașteptate revine asupra unor momente ale vieții care se dezvăluie uluitoare. Un exercițiu uimitor de realism subiectiv, amintirile despre tată fiind un amestec de spaimă și atracție în fața unui părinte autoritar. „Moartea unui tată” e povestea unei copilării plne de suferințe, umilință și vini, terorizată de un tată violent și alcoolic, niciodată impresionat de lacrimile fiului.
S-a spus că seamănă cu Proust în explorarea subiectivă a propriului trecut. Alții au vorbit despre un „existențialism nordic”.
Din când în când Knausgård se explică: de ani mulți a vrut să scrie despre moartea tatălui său. N-a reușit. Atunci a început să scrie ceva cu totul diferit, un fel de confesiune, în care dezvăluia secrete niciodată spuse. Acesta a fost punctul de plecare al romanului – voia să descrie cotidianul, tot ceea ce, de regulă, nu e literar. În felul acesta cartea încearcă să îmblânzească lumea reală. Literatura apare, din punctul de vedere al lui Knausgård, când reușești să lași deoparte orice principiu estetic sau artistic, pentru a te menține numai la amintiri. „M-am debarasat de toate ideile literare. Am încetat să mă gândesc la compoziție și construcția frazelor. Totul a devenit mai simplu. Normal că am idei estetice ridicate Dar a trebuit să le las deoparte și asta mi-a dat o forță imensă.”
Toate aceste șase volume au fost scrise dintr-un foc, cel puțin 20 de pagini pe zi (uneori 50). Knausgård a fost conștient că orice întrerupere sau scădere a ritmului infernal va fi dăunătoare proiectului său. Iar acum, după tumultul iscat în întreaga lume, dar înainte de orice în propria țară, admite în interviuri că a creat un monstru, o carte pe care urăște că a scris-o și pe care urăște s-o recitească. Cumva asemenea declarații fac parte din promovare?
*) Karl Ove Knausgård – Lupta mea. Cartea întâi: moartea unui tată. Editura Litera, colecția Clasici contemporani. Traducere din norvegiană de Ioana-Andreea Mureșan