Răzvan Găvăneanu, unul dintre acționarii impor­tanți ai SIF Transilvania (SIF3), a fost numit vineri membru pro­vizoriu în consiliul de administrație al societății de investiții financiare pe un loc eliberat în urma demisiei unuia dintre adminstratori.

Găvăneanu ar urma să preia mandatul la 1 decembrie, în aceeași zi urmând să își producă efectele și demisia lui Va­lentin Rață din CA, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de SIF Transilvania Bursei de Valori București (BVB).

Numirea lui Găvăneanu trebuie să fie avizată și de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), iar mandatul său va fi valabil până la prima AGA, când ar putea primi un nou mandat sau va fi înlocuit.

Răzvan Găvăneanu este fiul omului de afaceri Corneliu Găvăneanu, care are în proprietate Metaltrade și porturile Docuri și Bazinul Nou din Galați.

Răzvan Găvăneanu este unul dintre acționarii importanți ai SIF Transilvania și deține aproximativ 2-3% din acțiuni, potrivit unor surse din piața de capital.

Contactat de MEDIAFAX, președintele CA și directorul general al SIF Transilvania, Mihai Fercală, a declarat că Găvăneanu este angajat la SIF Transilvania din această vară, fiind expert financiar în cadrul departamentului de tranzacționare. Totodată, el a menționat că SIF Transil­vania nu are investiții în nicio firmă controlată de familia Găvăneanu.

Mandatul consiliului de administrație al SIF Transil­vania va expira în primăvara anului viitor, astfel că acționarii ar urma să aleagă administratorii în AGA de bilanț, care de regulă are loc în luna aprilie.

Găvăneanu îl va înlocui în CA pe Valentin Rață, care a fost administrator al SIF Transilvania încă din 2001.

Aceasta este a treia schimbare în conducerea unei SIF realizată în acest an, după ce în luna iulie a fost schimbat Con­siliul Reprezentanților Acționarilor SIF Muntenia, iar la finalul lunii octombrie Ioan Cuzman a anunțat că de la 1 de­cem­brie se va retrage din funcția de președinte CA – director general al SIF Banat-Crișana.

Dacă în cazul SIF Muntenia, disputa dintre Consiliul Repre­zentanților Acționarilor și Muntenia Invest pentru revo­carea administratorului a ajuns în instanță, în cazul SIF Banat-Crișana schimbarea se realizează fără efecte vizibile în exterior. Schimbările în conducerile celor cinci SIF-uri au devenit aproape inevitabile după majorarea pragului maxim de deți­nere la SIF-uri, de la 1% la 5% din capital, astfel că investi­torii pot avea un cuvânt mai greu în AGA.

SIF Transilvania a obținut în luna octombrie un câștig de 25,1 mil. lei, vânzând o parte din participații, astfel că profitul din primele zece luni a urcat la 221 mil. lei (49,7 mil. euro), depășind deja câștigul record de anul trecut, de 207,7 mil. lei.

Alături de Mihai Fercală și Răzvan Găvăneanu, din consiliul de administrație al SIF Transilvania mai fac parte Floriean Firu, Gheorghe Luțac, Constantin Radu, Ștefan Szabo și Petru Mihalcea.