Regia Patrimoniului de Stat (RA-APPS) va scoate la vânzare, în perioada imediat următoare, mai multe proprietăți considerate nerentabile din cauza costurilor ridicate de întreținere, printre care ferma de porci de la Măgurele, care i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu, și mai multe spații comerciale.
Pe lista imobilelor pregătite de RA-APPS spre vânzare au mai fost incluse ferma Brădet (județul Suceava), cu o suprafață totală de 27 hectare, și un teren aflat în zona centrală a stațiunii Neptun (județul Constanța), în apropierea lacului Neptun I, în suprafață de 4.911 metri pătrați, au declarat surse din cadrul regiei.
Imobilele au mai fost scoase la vânzare în urmă cu trei ani, dar procedura a fost oprită de Guvern în 2009, după mai multe licitații eșuate.
În primăvara acestui an, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat a angajat cinci firme care să evalueze valoarea bunurilor din patrimoniul regiei, după ce a anunțat că nu mai poate administra unele imobile din cauza crizei. Citiți mai mult despre vânzarea fermei de porci a lui Nicolae Ceaușescu pe www.mediafax.ro