În timp ce la noi începea Bookfest-ul, eu mă pregăteam să văd Moscova. Recunosc din start că experiența aceasta nu se compară cu nimic din ce-am mai trăit până acum. După ce Vasile Ernu mi-a povestit despre International Open Book Festival, mă așteptam să fie vorba despre aceeași atmosferă clișeistică de pe la târgurile de carte, unde un scriitor gătit-fulg citește dintr-un cărțoi, iar comunicatele de presă fac din el erou de epopee.
Am ajuns la Moscova după-amiaza, pe 11 iunie, împreună cu Dan Lungu, Florin Lăzărescu și, bineînțeles, cu Vasile Ernu, care a și coordonat acest proiect, derulat cu sprijinul important al Centrului Național al Cărții, din cadrul ICR. Ne-am aruncat într-un metrou, care era la o asemenea adâncime, încât pe la jumătatea drumului îmi pierdusem speranța de viață, apoi am alergat pe un pod larg, peste apa Moscovei. În depărtare, pe firul râului, se vedea statuia lui Petru cel Mare, ca un Neptun poleit, iar dincolo de ape, tremurau “gemenele” lor, subțirele ca niște dantele răsărite în vreo șapte locuri.
Festivalul era la Casa Centrală a Artiștilor, de pe strada Krimski. În curtea interioară a clădirii, niște muzicieni tineri chinuiau alămurile, iar printre alei se ridicau miniamfiteatre, chioșcuri și corturi albe. În sălile vaste din interior era atmosfera bine știută de la orice târg: cărți cât vezi cu ochii, zumzet și mici distracții.
Prima dezbatere a avut-o ca vedetă pe Dorota Masłowska, poloneza care a scris “Albă ca zăpada și roșu bolșevic” (tradusă la noi de Editura Trei). Tânără, cool, dar destul de rezervată în ceea ce privea tema, legată de relațiile Rusei cu fostul Bloc comunist. Nici moderatorul (Boris Dubin) nu era mai captivat de subiect. Noroc cu Vasile Ernu, care, vorbind rusește, a reaprins interesul participanților.
Însă adevărata viață a festivalului a început seara, la o cârciumă armenească, din fosta grădină a Rostovilor tolstoieni.
Patronul incontestabil al serii a fost Alexandr Ivanov. Dar despre el trebuie să spun ceva mai multe lucruri. La noi este cunoscut prin Editura Ad marginem, unde a apărut “Născut în URSS” (Ernu) și unde este în curs de apariție Cărtărescu. La Moscova, Sașa Ivanov este un intelectual de avangardă. Iar mie mi-a rămas în suflet prin două lucruri: prin emoția de artist și printr-o luciditate care dezbracă tot. Cunoscător al literaturii noastre, el ne-a prezentat și publicului a doua zi, într-un amfiteatru cochet, amenajat sub coroana unui copac uriaș. În timp ce Mamleev dădea autografe la doi pași, noi, cei patru scriitori români, ne lăudam cu ce credeam că ne reprezintă mai bine. Printre lumea care venise să ne vadă erau si editori, care mi s-au părut încântați de fragmentele traduse de Oleg Panfil, prozator, traducător și fost bursier ICR. Aici am cunoscut-o pe Olga Morozova și-am schimbat câteva cuvinte cu Anastasia Starostina. Cultă, rafinată, extrem de atașată de România, Starostina m-a uimit de la primele cuvinte. Era la curent cu ultimele cărți de succes de la noi, știa, bineinteles, de “Cartea” lui Vosganian, Dan Lungu îi trimisese cu mult timp în urmă volumele lui, dar citise și o povestioară publicată de mine, nu demult, în România literară.
În general moscoviții pe care i-am întâlnit erau destul de interesați de noi. Câteva traducătoare și profesoare la o școală românească voiau să știe care sunt cele mai proaspete cărți de la noi pentru o proiectată antologie și le-am povestit cam tot ce-am citit în ultimul an.
Dar nimic n-ar fi avut farmec dacă la festivalul acesta n-ar fi venit Alex Beleavski, un filolog de rasă și corespondentul Radio România Actualități. El ne-a făcut înțeleși, traducându-ne într-o rusă care suna aproape senzual. Tot el mi-a arătat fața adevărată a Moscovei, plimbându-mă prin Piata Roșie, pe lângă clădirea KGB, pe la parcul lui Chiril și Metodiu, la biserica lui Cantemir, la Balșoi Teatr, cu fațada proaspăt refăcută, și pe strada Arbat, populată de artiști și de cârciumi.
Într-una dintre zile am fost invitați la Ambasada României, unde Excelența Sa, Constantin Grigorie, ambasadorul nostru, era în mijlocul discuțiilor despre înființarea unui Institut Cultural Român la Moscova. În ziua aceea, Dan Lungu zbura spre Polonia, iar Vasile Ernu rămăsese blocat în mijlocul unor cărți rusești. Așa că ambasadorul a avut parte doar de Florin Lăzărescu, despre care se știe că e plin de întrebări, și de mine.
Ultima discuție din cadrul festivalului, la care am participat împreună cu Ernu, a fost despre literatura pentru copii. Aici, în timp ce noi prezentam “Bookătăria de texte”, un distins critic ni l-a amintit pe Octav Pancu Iași, al cărui nume cred că nu-l mai auzisem de 20 de ani. Ca peste tot, și în Rusia se caută cărțile cu și pentru adolescenți.
În seara zilei de 15 iunie am reușit să ne urcăm în avion, chiar în ultimul moment, după o aventură de trafic care ne-a adus aminte de Bucureștiul iubit.
Iar când am ajuns la Otopeni, Moscova devenise deja o sticluță cu parfum rar.