Festivalul tratează un aspect care poate suna straniu pentru noi, cei de azi. Este un festival în cadrul căruia se cântă preponderent muzica unor compozitori care au fost desființați, suprimați, omorâți fizic și psihic dar nu și spiritual de către regimurile totalitare.
Prima ediție a adus în atenția publicului câteva opus-uri din creația compozitorilor Viktor Ullmann și Gideon Klein, compozitori evrei închiși la Terezin și ulterior uciși la Auschwitz. Dar am descoperit aici și piese din opera lui Norbert Hann von Hannenheim, neamț din Sibiu, student al lui Schönberg, premiant al concursului de compoziție Enescu în 1929 și pus de regimul nazist pe lista neagră, închis la psihiatrie, de unde nu va apuca să fie eliberat nici după sfârșitul războiului, sanatoriul rămânând în zona ocupată de sovietici, care nu îl eliberează până când acesta moare în toamna anului 1945, la vârsta de 47 de ani, din cauze necunoscute.Aceasta este istoria din spatele muzicii. O muzică prin care acești compozitori fie au consemnat tragismul vremurilor – cum este considerată în general creația lui Viktor Ullmann – fie au evadat din strânsoarea psihică într-o altă lume, ca în cazul mesajului muzicii lui Norbert Hann von Hannenheim, cu toții realizând fresca emoțională a unei epoci pe care o descoperim astăzi altfel, prin ochii minții.
Trebuie să recunosc faptul că titlul acestui festival mi-a produs o oarecare nedumerire, în sensul că părea să sune mai bine titlul de Muzica Interzisă. Nedeslușit – până la contactul nemijlocit cu atmosfera locurilor – mi s-a părut și motivul pentru care acest proiect a fost gândit să prindă viață în România, în orașe transilvane precum Sibiu, Roșia, Făgăraș, Brașov sau Sinaia. Răspunsurile au venit însă treptat, după ce am ascultat această muzică în Sinagoga din Sibiu sau în Biserica evanghelică din Roșia. Aceste lăcașuri de cult, părăsite acum de către cei care au simțit că trebuie să le clădească, din motivele istorice cunoscute, sunt învăluite într-o atmosferă care vibrează în acord cu istoria din spatele muzicii interpretate în cadrul festivalului deschis pe 22 iunie și care se va încheia pe 30 iulie.
Sigur că nu muzica în datele ei constitutive a fost practic suprimată, ci autorii ei. Pe de altă parte au fost suprimate nuanțe și trasee de comunicare, a fost sărăcit universul ideatic al unei epoci. Este vorba despre un gest care ne apare astăzi regretabil în primul rând prin faptul că este ireparabil. Generalizând, pe cu totul alt plan, cred că acest gest îl repetăm în mod subtil în România prin punerea între paranteze tot mai drepte și mai groase a educației muzicale și a educației în general.
Consecință a somnului rațiunii, Muzica Suprimată a provocat emoții și clătinări din cap unui public foarte divers din punct de vedere social, cu preponderență aflat la vârsta a treia, care – dacă raportăm la gradul de adresabilitate relativ ridicat al muzicii – a fost totuși prezent în număr destul de mare.
Dacă nu s-a întâmplat să fiți printre spectatorii de la concertele petrecute între 22 și 29 iunie, ultimul recital al festivalului va avea loc la Sinaia pe 30 iulie, în Salonul de muzică al Castelului Peleș, când vor putea fi ascultați Ursula Philippi, Cătălin Ilea și Constantin Siepermann. Detalii despre acest eveniment puteți găsi pe site-ul www.pontus-musicae.org, care deși este o inițiativă germană, are și versiune în limba română.