„Good Girls”, expoziție internațională exclusiv feminină

La 20 iunie s-a deschis la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) expoziția internațională „Good Girls”, o perspectivă largă asupra artei contemporane produse de femei (foto 1). Va rămâne deschisă până la 29 septembrie. Proiectul prezintă o expoziție de grup a artei feminine din diferite generații și este organizat de Muzeul Național de Artă Contemporană împreună cu Asociația Experimental Project, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac și al Balassi Institute – Centrul Cultural Maghiar. Expoziția s-a bucurat până în prezent de recunoaștere la nivel internațional, iar temele se concentrează în jurul reperelor centrale precum originea, descoperirea sinelui și împrejurările externe în care se regăsesc femeile. Curatorul expoziției este Bojana Pejić (Berlin), iar co-curator Olivia Nițiș (București). Expoziția este inițiată de Marilena Preda Sânc, artist și profesor la Universitatea Naționala de Arte din București.

Titlul „Good Girls” este insipirat de două proiecte curatoriale precedente: readuce în discuție sintagma „bad girls”, introdusă de Marcia Tucker în anii ’90, moment de relaționare cu artistele și curatoarele din America influențate de feminism; cealaltă referință este legată de expoziția „No More Bad Girls?“ (curatori Marion Stemberger și Kathrin Becker), prezentată la Viena în 2010, care investiga geografii alternative și identități culturale multiple, centrale în epoca globalizării.

Începând cu anii ’90, artiste și curatoare din România au inițiat câteva expoziții mai mici dedicate artei realizate de femei sau artei feministe.

Expoziția reprezintă un eveniment internațional major de tip muzeal și se  concentrează asupra unor aspecte legate de producția artistică a femeilor în jurul a trei nuclee: memorie, dorință și putere. Majoritatea artistelor participante trăiesc și lucrează în Europa, jumătate dintre acestea reprezentând România.

Acestea sunt: Milica Tomić (Ser), Regina José Galindo (Gua), Șanja Iveković (Cro), Martha Wilson (UȘA), Pauline Boudry & Renate Lorenz (D), Nina Arbore (Ro), Jurga Barilaitė (Lit), Ana Bănică (Ro), Ethel Băiaș (Ro), Lucia Dem Bălăcescu (Ro), Biroul Melodramatic (Ro), Geta Brătescu (Ro), Irina Broboană (Ro), Filipa Cezar (Pt), Anetta Mona Chișă & Lucia Trackova (Ro), Ioana Ciocan (Ro), CHIRKLI Collective (Can), Alexandra Croitoru (Ro), Suzana Dan (Ro), Anna Daučikova (Slo), Cristina David (Ro), Bianka Dobo (Hun), Simona Dobrescu (Ro), Sandra Dukić & Boris Glamočanin (BiH), Elian (Ro), Suzana Fântânariu (Ro), Aniela Firon (Ro), Mariela Gemisheva (Bul), Iraida Icaza (GB), Corina Ilea (Ro), Chengyao He (Chi), Hristina Ivanoska (MCD), Orit Ishay (Isr), Katrazyna Kozyra (Pol), Anna Jermolaewa (Rus), Gülsün Karamustafa (Tur), Mihaela Kavdanska (Ro), Aurora Kiraly (Ro), Elke Kristufek (Aut), Ana Lupaș (Ro), Flavia Lupu (Ro), Lesya Khomenko (Ukr), Romana Mateiaș (Ro), Olivia Mihălțianu (Ro), Larisa Crunțeanu (Ro), Adina Paula – Moscu (Ro), Anca Munteanu – Râmnic (Ro), Ilona Németh (Slo), Ioana Nemeș (Ro), Alexandra Pirici (Ro), Delia Popă (Ro), Liina Siib (Est), Renee Renard (Ro), Necla Ruzgar (Tur), Dominique Sapin (Fra), Marilena Preda – Sânc (Ro), Hito Steyerl (D), Maria Ciurdea Steurer (Ro), Cecilia Cuțescu – Storck (Ro), Patricia Teodorescu (Ro), , Roxana Trestioreanu (Ro), Adela Jusić (BiH) Anna Jermolaewa (Rus), Mina Byck-Wepper (Ro).

Vincențiu Grigorescu, Romul Nuțiu & Diet Sayler, la Galeria 418

La Galeria 418 Contemporary Art Gallery – Intrarea Armașului, Nr.12, Et.2 Sector 1, București – s-a deschis Expoziția „Structure & Energy. The Need for Abstraction“, cu lucrări ale artiștilor Vincențiu Grigorescu, Romul Nuțiu și Diet Sayler. Expoziția este deschisă până pe 16 septembrie 2013.

Alăturarea lucrărilor lui Romul Nuțiu (foto 2), Vincentiu Grigorescu (foto 3), și Diet Sayler în expoziția „Structure & Energy“ depășește simpla conjunctură. Dincolo de destinele diferite, de viziunile și opțiunile formale distincte, ceea ce-i (re)unește pare a fi, în primul rând, opțiunea clară pentru abstracție: sever geometrică și rațională în „arta concretă” a lui Diet Sayler, expresiv-expansivă în tumultul formal la Romul Nuțiu. „Subtitlul expoziției – the need for abstraction – pare a sugera o opțiune existențială, nu doar artistică, a celor trei protagoniști. Din această perspectivă, cultivarea obstinată a nonfigurativului poate fi descifrată ca o nevoie imperioasă de libertate: de gândire, de acțiune, de creație”. (Prof. Ruxandra Demetrescu)

Vincențiu Grigorescu, Romul Nuțiu și Diet Sayler au optat decisiv pentru abstracționism. Contextul politic i-a obligat să întrerupă însă identificarea cu un aranjament agreabil de linii, forme, culoare. Agresivi vizual toți trei au avut mari ambiții revoluționare și / sau utopice. Repertoriul de forme le-a impus un singur lucru cert: controlezi un sistem, dacă ai o distanță acceptabilă față de el.

Vincențiu Grigorescu a trăit la București și apoi din 1971 în Italia. Romul Nuțiu și Diet Sayler au trăit la Timișoara. Diet Sayler pleacă în 1972 în Germania, Romul Nuțiu rămâne toată viața în Timișoara. Vincențiu Grigorescu și Diet Sayler aleg Liguria, Italia pentru experimentele lor și amândoi sunt remarcați de Gillo Dorfles. Rămas, printr-un eroism subiectiv, la Timișoara, Romul Nuțiu nu a realizat cât de aproape a fost de Școala de la New York.