Fetele nevazute ale manechinului

“Hidden identities” se numeste expozitia de fotografie a lui Razvan Ion de la Galeria “S.P.A.C.E_C.I.A.C.”. Acum, nu stim daca sa integram ansamblul intr-un discurs asupra alteritatii, sau pur si simplu sa ne gandim la o incercare de a radiografia segmente ale sinelui ascunse in pliurile personalitatii. Realizarea artistica nu lasa vreun semn clar al drumului pe care discursul critic trebuie sa-l urmeze, asa ca nu putem decat sa incercam diferite poteci, in speranta ca o vom gasi pe cea ideala.
Tipul care sta cu spatele la obiectiv se profileaza intr-o oglinda, reproducerea  speculara fiind cea clara, in detrimentul modelului deformat. In momentul acesta hermeneutica lacaniana ne este foarte la indemana, speculatiile indreptandu-se spre descoperirea ordinii simbolicului. Oglinda proiecteaza imaginea Celuilalt, a Sinelui dedublat. In fond, nu-i asa?, oglinda gazduieste imaginea Mortii. Aceste identitati secrete ascund in ele profilul abstrus al Doamnei Negre. O alta interpretare ar fi aceea a intaietatii imaginii in detrimentul Obiectului, a artei in dauna naturii etc. Poate de aceea Razvan Ion centreaza fotografiile in jurul unor manechine, creind cA3pii de gradul doi. Fotografia actioneaza ca fetis identitar, ca speculatie anamorfotica. Chipul manechinului nu este niciodata reprodus in intregime, fiind reprezentat doar prin fragmente: ochi (instrumente speculare la randul lor), buze (gura este canalul de evacuare a pneumei, Ficino citire; numai ca in cazul acesta manechinul este doar o simulare a naturalului), parul ostentativ artificial etc.
Naturalul, atunci cand este captat de obiectivul aparatului de fotografiat, trece prin filtru artificial (geamurile imense ale unui zgarie-nori), pastrandu-se astfel o consecventa diabolica: miscarea norilor e incremenita de dubla “epurare”: atat lentila aparatului, cat si geamurile opresc suflarea norilor (va aduceti aminte de obiceiul lui Da Vinci de a deslusi batalii in dansul aburilor ceresti?).
Astfel am descoperit si o alta posibila interpretare a fotografiilor expuse in expozitie: identitatile secrete, aceste multiplicari ale sinelui, tin de o dialectica natural/artificial, familiara anilor 60-70, respectiv Pop Art-ului. Numai ca Razvan Ion nu reproduce cutii de bere, ca Jasper Jones, nici cutii de supa Campbell, ci surprinde omul filtrat de produsul intrat in compozitia vietii. Omul manechin suntem toti, instrumente de proba pentru marci, brand-uri, produse de consum. Din tot acest valmasag a mai ramas ceva autentic, se intreaba artistul? Poate, iar arta trebuie sa-si asume rolul acelei oglinzi lacaniene, pentru a-l dezvalui pe L’Autre… moartea a ramas singurul act care nu ne apartine, deci este de nealterat.
Iata ca, nestiind ce interpretare sa abordam la inceput, am reusit sa le imbinam pentru a da nastere unui hibrid artificial, asemanator lumii pe care o observa/ creeaza Razvan Ion.