Teatrul Desant, cunoscut pana acum pentru spectacolele alternative de dans si teatru gazduite constant, inaugureaza cu Fast Forward o lunga serie expozitionala viitoare.
Expozitia constituie prima “iesire la rampa” in aceasta formula a 4 tineri artisti – Catalin Ilie, Diana Duta, Larisa Sitar si Carmen Dobre – fondatorii unei asociatii ce isi propune sa contribuie la dinamizarea si normalizarea unui climat artistic inca fragil. Titlul sub care expun nu reflecta o tema comuna aleasa ci este legat de numele asociatiei fondate, Peer-to-Peer si se refera la arderea etapelor, la depasirea unei stari de lucruri anchilozate. Rostul sau este de a face vizibila o atitudine – in loc sa astepte pasiv evolutia lucrurilor, artistii emergenti de azi isi creeaza singuri contextul favorabil. Tema ar putea fi urmarirea proceselor de schimbare petrecute in timp, in mediul cultural si artistic din Romania in care se dezvolta tinerii artisti de azi, sau a celor aduse in arta de aportul tehnologiei ori, prin recursul la trecutul lor personal, a celor din istoria comuna. Expozitia utilizeaza ca metoda de lucru mai degraba Rewind-ul, fiind interesata de miscarea de tranzitie dintre trecut si viitor si urmarind recuperarea unor obiecte-icon din copilarie ori recreearea unor stari.
Instalatia conceputa de Catalin Ilie consta din prezervative umflate cu heliu continand jucarii Kinder, care datorita tratarii cu spray fluorescent si iluminarii blacklight plutesc fantomatic in intuneric ca niste flash-uri luminoase.
Diana Duta amenajeaza o camera in care cutia cu discuri, pick-up-ul, lampa constituie recuzita unei piese jucate chiar de catre vizitator, invitat sa asculte dupa dorinta discurile cu povesti. O privire atenta va descoperi ca acestea au copertile refacute, in fiecare figura artistei inlocuind cate un personaj. Copertile erau pe vremuri visual-ul pentru discul respectiv, suprafata pe care se prindea imaginatia in reconstituirea scenelor narate, iar intreprinderea autoarei – un mod de rememorare, de a se re-introduce in poveste – conoteaza elementele aparent insignifiante din copilarie ce ne-au marcat.
Larisa Sitar expune un light-box cu un colaj fotografic pe multiple layere, regizand un univers dreamy, fals “Larisa in Wonderland”, cu copacei si ciupercute la limita dintre real si imaginar. Conexiunea aparenta cu lucrarea Dianei Duta si cu utilizarea de catre aceasta a ultra cunoscutei coperte de la Alice in Wonderland este deturnata de figura artistei intinsa in iarba, din cu totul alt film, care ii ambiguizeaza mesajul, trimitand mai degraba la genul de univers compensatoriu probabil a fi dezvoltat in urma unui viol sau a altui eveniment traumatic.
Light-boxurile expuse de Carmen Dobre contin portrete aflate, datorita etapelor succesive prin care trece imaginea, la granita dintre figurativ si abstract. Acestea sunt filmate cadru cu cadru, apoi proiectate, filmate dupa proiectie, filmul captat in computer, cadrele refotografiate si in fine printate pe format mare. Intreprinderea atat de laborioasa pune probleme precum modul de receptare al informatiei, raportul dintre analog si digital sau posibilitatile de manipulare si de extindere a granitelor unui mediu ca instrument de lucru.