În urmă cu un secol și jumătate, treizeci de ani era vârsta
fatală a femeii, de unde începea declinul, iar romanul celebru al
lui Balzac inducea ideea de punct critic obsedant în mentalitatea
vremii. Astăzi însă, femeia atinge la cincizeci de ani alt punct,
eliberator, de unde poate urma altceva, bunăoară o aventură care
să-i schimbe viața, fără spaime ori complexe. Cei cincizeci de ani
aduc altă privire asupra lucrurilor, siguranță de sine și de cele
dorite, îndrăzneala ce i-au lipsit până acum.
O asemenea femeie de cincizeci de ani, obișnuită și în același timp
ieșită din comun, se află în centrul romanului “Librăria iubirii”
al scriitoarei italiene Paola Calvetti, într-o polemică balzaciană
implicită. Emma a trecut de cincizeci de ani, este o femeie
divorțată, cu un fiu adolescent, căreia o mătușă îi lasă moștenire
o veche papetărie, pe care ea o transformă într-o librărie
profilată doar pe cărți de dragoste.
Librăria este marea ei provocare: construiește un loc al popasului
plăcut, are idei ingenioase de grupare a cărților, de aranjare a
vitrinei ca să îi ademenească pe trecători în micul ei paradis,
să-i transforme în cititori și clienți fideli, să facă din fiecare
sărbătoare un eveniment, să împărtășească altora bucuria unor
lecturi. Emma a lucrat ca interpret de franceză și engleză, are
studii serioase de literatură, dar iese nonșalant din zona
culturală înaltă, academică, spre cea a publicului larg.
Și librăria îi aduce și un oaspete-surpriză: iubitul din
adolescență, de care o leagă nu doar prima iubire, ci și suferința
fetei părăsite. Federico a devenit un arhitect de succes care
lucrează la New York, implicat într-un proiect de anvergură
(extinderea spațiului faimoasei biblioteci Morgan), s-a căsătorit
conform standardelor pretinse de părinți (tatăl a reușit să facă
avere, iar mama are toate pretențiile unei femei proaspăt
îmbogățite), are o fiică. Îi lipsesc însă prospețimea vieții,
gustul fericirii și mai ales sufletul geamăn căruia să-i
împărtășească toate frământările și micile bucurii.
Povestea lor de dragoste se compune din scrisori și din săptămâna
petrecută pe o insulă stranie, aproape de coasta franceză, cândva
cumpărată de Sarah Bernhardt. Se află aici toate ingredientele unui
roman sentimental, ce atinge coarda sensibilă a cititoarelor mature
și vârstnice, dar cu subtilități presărate la tot pasul. Iubirea
celor doi nu este unicul subiect al cărții, ci pasiunile pe care ei
le aduc în povestea amoroasă, care le animă viața și îi dau un sens
superior.
Federico este pasionat de proiectul arhitectonic la care lucrează,
de personalitatea lui J.P. Morgan, fondatorul faimoasei biblioteci,
omul care a salvat America de prăbușire economică. În scrisorile
sale, schițează mersul proiectului, ca și biografia fondatorului,
cu admirație imensă față de unul dintre marii americani care a
reușit să facă o avere colosală și să întemeieze biblioteca Morgan,
cu bogăția ei de manuscrise.
Emma însăși relatează în scrisori etapele proiectului ei –
“Librăria iubirii”, ce se extinde cu “Locanda visurilor”, apoi cu
un mic hotel unde îi găzduiește pe scriitorii invitați la întâlniri
cu publicul. Cititorul are parte de “pastile” delicioase:
observații despre cărțile mari dedicate iubirii, despre cele mai
puțin cunoscute (unele încă netraduse…) ce exprimă punctul de
vedere al iubitorului de povești frumoase și oferă totodată rețete
pentru misiții împătimiți de carte, adică minunații librari
autentici.
Așa că personajele cărții, Federico arhitectul și Emma librăreasa
le aduc cititorilor două spații, unul real – biblioteca Morgan, și
altul imaginar – Librăria Sogni&Bisogni, ele devin
suprapersonaje care îi acaparează pe cei doi. Și pe cititoarele și
cititorii care își pot îngădui un răgaz de la capodopere, ca să se
răsfețe cu o carte încântătoare, potrivită unei vacanțe, care
cuprinde în ea poveștile atâtor romane iubite și a altora neștiute
încă, așteptând să fie descoperite.
Paola Calvetti, “Librăria iubirii”, traducere din limba italiană de Emanuel Botezatu, Editura Nemira, 2009; 624 pag.
ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a
filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză
despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă,
oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul
bănățean”, Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete
Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.