Romanul “O iubire la Berlin” de Anne Wiazemsky (publicat anul
trecut la prestigioasa Editură Gallimard, cu titlul “Mon enfant de
Berlin”) are toate șansele să cucerească publicul larg: combină
documentul și ficțiunea, personajele sunt personalitățile
interesante care au făcut istoria acelor ani de la sfârșitul
războiului, mizează pe autenticitate prin recursul la corespondență
și jurnal, iar autoarea își face apariția ca narator și personaj
abia la sfârșit, când este identificată drept “copilul din
Berlin”.
Anne Wiazemski povestește marea aventură trăită de mama ei, tânără
care se înrolează în Crucea Roșie Franceză și, în anii războiului,
conduce o ambulanță ce transportă nu doar răniți, ci și luptători
din Rezistență, ajungând să lucreze în Berlinul transformat în
ruine și ocupat de trupele aliate. Claire Mauriac este fiica
scriitorului François Mauriac, apăsată însă de faima tatălui și de
pretențiile mamei, dornică să iasă din “coaja” cumințeniei și să
fie ea însăși.
Berlin este pentru Claire orașul experiențelor decisive: aici are
certitudinea că face lucruri importante și necesare, se bucură de
respect, de camaraderie și iubire, își trăiește povestea de
dragoste cu ofițerul francez care se dovedește a fi prinț rus, se
căsătorește și tot aici i se naște fetița, după ce luni de zile
crezuse că va naște un băiat, alegându-i și un nume care să sune
bine pentru ambele familii.
Cei doi, Claire Mauriac și Yvan Wiazemski, se deosebesc din toate
punctele de vedere: fata venită dintr-o familie înstărită, cu
prestanță și greutate în lumea franceză, prințul silit să ia calea
exilului, asumându-și statutul nou de cetățean francez, cu familie
sărăcită, păstrând doar fărâme din bogăția de altădată, dar cu o
educație remarcabilă, vorbind șapte limbi și cucerindu-i pe toți cu
farmecul său. Ca firi, nu se potrivesc: ea este introvertită,
suferă de migrene, spirit nocturn și lunar, el este expansiv, cu
ușurința de a comunica și convinge, un spirit solar.
În fundalul poveștii de iubire se află reconstituirea acelor ani
crânceni: războiul văzut cu ochii celor ce încearcă să aline și să
salveze, atmosfera unei Franțe dornice să-și recapete libertatea,
Berlinul împărțit în cele patru sectoare și drama Germaniei
înfrânte, cu ororile ocupației sovietice. Jurnalul ținut de Claire
Mauriac prinde în notații scurte roata istoriei ce schimbă între ei
pe învingători și învinși.
Finețea analizei sociale se vede în scene de familie:
vizita-surpriză făcută părinților lui Wia îi dezvăluie fetei
sărăcia în care trăiesc, căsătoria celor doi tineri la Paris
accentuează diferențele uriașe dintre familii. Similar, analiza
psihologică împânzește jurnalul (Claire se caută pe sine, cea
adevărată, nu fiica scriitorului faimos) și scrisorile trimise
părinților. Contradicțiile notațiilor relevă și tema fetei cuminți
și cea a generației tinere ce se implică în război, căutând un sens
lumii și vieților răvășite.
Scrierea cărții a fost, probabil, pentru autoare o dublă
experiență, de autocunoaștere și asumare a celor două rădăcini
contopite în codul genetic și o clarificare a identității. Condiția
de prințesă într-o țară republicană ca Franța și la început de
secol XXI se complică prin moșteniri contradictorii, cea maternă,
franceză și raționalistă, cea paternă, cu misterul sufletului slav
și al Rusiei fabuloase, supraviețuind în memoria aristocraților din
exil.
Anne Wiazemski însăși este o personalitate interesantă: “copilul din Berlin” a jucat la 18 ani într-un film al lui Robert Bresson, a fost căsătorită 12 ani cu regizorul Jean-Luc Godard, a scris peste 15 volume, și-a adjudecat premii literare importante (Goncourt des lycéens pentru “Canines”, în 1993, Grand prix pour roman de l’Académie française în 1998 pentru “Une poignée des gens”). Iar romanul de față conține povestea de iubire căreia îi datorează venirea pe lume, care o explică atât sieși, cât și celorlalți.
Anne Wiazemsky, “O iubire la Berlin”, traducere din limba franceză de Diana Morărașu, Editura Nemira, 2010; 240 pag.
ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a
filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză
despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă,
oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul
bănățean”, Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete
Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.
Foto:
1. Coperta cărții “O iubire la Berlin”
2. Anne Wiazemsky – fotografie de Ulf Anderson
3. Căsătoria parinților lui Anne Wiazemsky