Franța este bolnavul Europei, iar opoziția față de reformă este responsabilă pentru o mare parte din problemele țării, a doua economie ca mărime din zona euro, reiese dintr-o analiză a institutului de cercetare Consiliul de la Lisabona.

Consiliul de la Lisabona este optimist referitor la forța zonei euro de a-și reveni din criza economică și financiară mondială, însă nu și legat de Franța, reiese din cea mai recentă analiză a organizației privind perspectivele economice ale Europei, scrie EurActiv.

Spre deosebire de multe alte institute de cercetare economică, îngrijorate mai ales de datoriile Italiei care vor ajunge la 134% din PIB anul viitor, Consiliul de la Lisabona pentru Competitivitate Econo­mică și Reînnoire Socială este convins că Italia are tot ce trebuie pentru a-și depăși pro­blemele. În schimb, perspectivele eco­nomiei franceze sunt mai puțin optimiste.

„Nu se progresează mai deloc în Franța. Rata șomajului este exagerat de mare, iar creșterile de taxe avute în vedere de guvern nu sunt soluția care să scoată Franța din lân­cezeală“, a explicat Holger Sch­mieding, economistul-șef al băncii germane Berenberg.

Lipsa reformelor se da­torează, în parte, situației po­litice care este dominată de creșterea popularității, și deci a puteri, formațiunii de ex­tremă dreapta Frontul Național. Ca și Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană, economistul ger­man crede că piața muncii și sistemul de pen­sii trebuie reformate mai în profun­zime pentru ca Franța să fie mai compe­titivă.

În primăvară, CE a îndemnat Parisul să grăbească reformele economice la schimb pentru doi ani în plus în care Franța să-și aducă deficitul bugetar sub limita tolerată de UE. Executivul european i-a cerut guvernului francez să diminueze costurile cu forța de muncă, să reformeze sistemul de pensii și să-și deschidă piețele pentru producătorii străini.

„Este adevărat, costurile cu forța de muncă din Franța sunt mai mari decât media europeană, dar alte state, cum este cazul Portugaliei, au avut aceeași problemă și au reușit să se adapteze. În Franța, acest lucru este imposibil. Fiecare proiect de reformă are ca finalitate proteste de stradă“, se arată în raportul consiliului.
 

În trei ani, Franța ar putea deveni cea mai bolnavă economie europeană

Olli Rehn, comisarul european pentru afa­ceri economice și monetare, care a par­ticipat la prezentarea analizei, împărtă­șește opinia economiștilor. „Franța are ten­­dința să majoreze taxele în loc să imple­menteze reforme structurale, ceea ce nu este bine pentru creștere“, a spus Rehn. În 2011, concluzii similare ale Consiliului de la Lisabona au pus pe jar guvernul francez. Analizele organizației apreciază pers­pectivele economice ale unui stat diferit față de celelalte instituții precum FMI sau de agențiile de rating doarece se axează pe capacitatea unei țări de a se reforma.

În indicele organizației numit „In­dicatorul fundamental al sănătății“, calculat în funcție de această capacitate, Franța ocupă locul 16 din 20 de state europene, în spatele Spaniei, dar înaintea Greciei, Italiei și Portugaliei. Clasamentul este condus de Estonia și Germania, cea mai mare economie europeană. România nu este prezenă, iar Polonia, singura dintre țările vecine României care figurează în top, ocupă locul 8, în scădere cu două trepte față de anul trecut. „Dacă trendul continuă, Franța va ajunge pe ultimul loc în trei ani“, avertizează autorii analizei.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.12.2013