Dupa ani intregi in care a evitat interviurile, biroul presei regale din Marea Britanie a invitat un reporter al Financial Times sa-l urmeze pe Ducele de York, mai bine cunoscut drept printul Andrew, in calatoriile pe care acesta le face in scopul promovarii comertului.
Conform revistei gratuite Royal Insight, ce promite sa ofere “stiri, relatari si imagini de la cele mai recente evenimente regale”, Printul Andrew, al doilea fiu al Reginei, a indeplinit in ultimii patru ani rolul de “reprezentant special pe probleme de comert si investitii” al Marii Britanii.
Calatoriile intreprinse de Print au fost si sunt ridiculizate de catre tabloidele downmarket din Marea Britanie. Astfel, Andrew Albert Christian Edward Mountbatten-Windsor, sau cum prefera sa-l numeasca Daily Mail – “Air Miles Andy”, este acuzat de a profita de aceste calatorii pentru a vizita cele mai bune cursuri de golf din lume si de a folosi avioanele Fortelor Aeriene Regale ca pe niste taxiuri.
Regalistii sustin, bineinteles, ca aceste calatorii contribuie la obtinerea de comenzi pentru exporturile britanice, dar nu explica niciodata cu exactitate cum un reprezentant regal minor fara nici un fel de cunostinte legate de domeniul afacerilor, care a devenit celebru in perioada mariajului sau cu Sarah Ferguson la mijlocul anilor ”80, poate convinge oamenii de afaceri straini sa cumpere produse britanice. Oare faptul ca un oficial regal reprezinta produsele britanice nu vine sa intareasca perceptiile conform carora britancii sunt strans legati de conceptul de clasa, de moda veche si neadaptati la lumea moderna?, se intreaba reporterul Financial Times.
Reporterul FT urmeaza sa-l insoteasca pe Print intr-o calatorie in Ungaria si Slovacia. Inainte, acesta este chemat la palat pentru “lectii de eticheta”. Aici, este intampinat de ofiterul de presa al ducelui, o australianca tanara, plina de energie, Samantha Cohen. Apoi, reporterul face cunostinta cu secretarul privat al ducelui, un tipic functionar englez, cu o infatisare obosita, ceea ce nu surprinde pentru ca acesta trebuie sa plece in misiuni de recunoastere catre fiecare destinatie a Printului cu o luna inainte de sosirea acestuia, fiind nevoit si sa-l insoteasca pe acesta in calatoria propriu-zisa.
Mai intai, Samantha vorbeste despre finantare. Astfel, de la reducerea sumei anuale alocate din fonduri publice de catre Parlament pentru suportarea cheltuielilor oficiale ale Reginei si familiei regale, printul Andrew nu a mai primit un salariu direct de la contribuabili, in afara de pensia de 20.000 de lire sterline pe care o primeste din partea fortelor navale (acesta s-a alaturat Marinei Regale in 1979, servind in cadrul acesteia timp de 22 de ani). Regina ii ofera 249.000 de lire sterline pe an din propriile fonduri pentru plata angajatilor sai, valetului si intretinerea proprietatii sale, Royal Lodge din Windsor. Costurile legate de calatoriile sale sunt suportate de palat prin intermediul Departamentului Transporturilor. Departamentul britanic pentru Comert si Investitii, organizatia guvernamentala in cadrul careia lucreaza, plateste numai costurile legate de cazarea la hotel, costuri ce s-au ridicat la 75.000 de lire sterline in anul financiar trecut.
Pe pagina de web de “reprezentant special pe probleme de comert international si investitii” a ducelui sunt listate cele 250 de calatorii interne si internationale efectuate de acesta, majoritatea vizite in cadrul unor mici companii. Vizitele nu au nimic iesit din comun, si in nici un caz nu ofera ocazii de a juca golf. Dar care este totusi menirea acestor vizite? Ce se obtine? Ce fel de relevanta are in prezent cel de-al doilea fiu al unui monarh britanic in randul noilor membre ale Uniunii Europene?
Reporterul FT se declara uimit in momentul aflarii itinerariului. Acesta presupusese ca vor fi insotiti de un numar de oameni de afaceri britanici care sa-si promoveze produsele sau cel putin sa investigheze oportunitatile de investitii. Samantha ii explica acestuia ca efortul nu merita sa fie facut. “Companiile au fost o povara iar adesea acestea nici nu-si confirmau prezenta pana in ultimul moment”. Acum, calatoriile sunt considerate mai degraba expeditii geopolitice. Acum, atentia este concentrata asupra Slovaciei si Ungariei, doua tari ce au fost ignorate de guvernul si sectorul britanic de afaceri, acestea concentrandu-se mai degraba asupra tarilor invecinate mai mari.
Samantha ii marturiseste reporterului FT: “Stiti, Printul este foarte onest, foarte direct, nu pretinde sa fie ceva ce nu este”.
In cursul calatoriei aeriene, avionul RAF isi arata vechimea de 20 de ani. Printul Andrew se izoleaza in spatele unei perdele citind despre Ungaria si Slovacia si trimitand e-mailuri.
Dupa caracterizarea reporterului FT, printul Andrew are o infatisare care indica faptul ca cel mai bine s-ar simti pe mare. Este robust si aproape carunt, dar plin de vigoare. Are gesturile fratelui sau mai mare, Charles. Isi prinde mainile la spate, se joaca cu mansetele si are aceeasi voce modulata.
Este bine cunoscut faptul ca Printul uraste presa. Totusi, in fiecare dimineata i se aduce un exemplar din FT, “acel ziar minunat de o culoare ciudata”. Ii displace media in urma unui incident produs in adolescenta cand a improscat cu vopsea dintr-un spray un grup de fotografi, acestia negustand gluma. Ziarele nationale tind sa-l ignore.
La sosire in Slovacia, Printul isi “pregateste” un zambet in caz ca usa avionului s-ar deschide brusc. In cateva minute, convoiul de automobile ce-l insotesc pe print se departeaza de cartierele marginase ale Bratislavei. O ora mai tarziu, Printul si insotitorii sai participa la inaugurarea unui depozit pentru Tesco, cel mai mare angajator din Slovacia, asistand dupa aceea la o prezentare plina de clisee din industria de retail, prezentare legata de planurile Tesco de a-si majora cota de piata si de a devansa Lidl. Printul pune tot timpul intrebari de genul “cum va puteti da seama ce vor clientii?”. Isi da toata silinta, dar e clar ca este unul dintre putinii britanici care habar n-au ce inseamna a-ti face cumparaturi dintr-un supermarket.
Dupa aceea urmeaza o intalnire cu o multime de lucratori slovaci cu o infatisare plictisita adunati in jurul unui podium. Printul se urca pe podium si tine un discurs despre importanta Slovaciei pentru sectorul britanic de afaceri. La sfarsit, se indreapta grabit catre masina.
Ne intoarcem la resedinta ambasadorului. Membrii familiei regale folosesc ambasadele britanice drept hoteluri pe durata vizitelor lor. Dupa ce oficialii iau masa, reporterul FT il intreaba pe ambasador ce se obtine printr-o astfel de vizita. Acesta raspunde: “Am solicitat vizita unui oficial regal pentru ca Marea Britanie are nevoie de o astfel de reprezentare. In anii ”90 ezitam sa privim catre Marea Britanie. Cine se va ocupa de trenurile si tramvaiele din Bratislava reprezinta o decizie investitionala esentiala. Companiile britanice au o experienta vasta in acest domeniu”.
In ziua urmatoare, se viziteaza sediul Provident Financial, grupul din domeniul serviciilor financiare. Ceva nu este in regula cu Printul. Poate ca e obosit dupa receptia de la o scoala la care a participat in aceeasi dimineata. Are o expresie de deprimare, sta la masa sprijinindu-si capul in maini, arata reporterul FT. Managerul grupului ii prezinta rezultate, ii arata ca firma sa ofera mici imprumuturi de 400-500 de lire sterline. Printul il intrerupe intrebandu-l: “Deci, incurajati indatorarea?”. Managerul se inroseste, iar mainile ii tremura. “Ce rata a dobanzii aveti?”, il intreaba Printul. “15%”, raspunde managerul. “15%?!”, se mira Printul. “E cam mult, nu?”. Daca glumeste, nimic de pe chipul sau nu indica acest lucru.
Printului ii plac glumele ritualizate, pedanteria. Un director din cadrul Orange Slovacia i-a povestit reporterului FT cum Printul a pretins timp de cinci minute, cu absoluta seriozitate, ca nu a auzit niciodata de Orange, izbucnind dupa aceea in ras.
In Ungaria, Printul nu este escortat. La pranz, intr-un hotel oarecare Printul intalneste ministri ungari si intreprinzatori britanici ce-si cauta norocul prin Ungaria. Printul Andrew prezideaza discutiile ca si cand acesta ar fi un seminar.
Incepe ca de obicei prin a spune: “Nu sunt nicidecum un specialist, nu ma aflu aici pentru a transmite ceva, ci pentru a asculta”.
Cei aproximativ 20 de oameni de afaceri ungari discuta despre dificultatile obisnuite legate de integrarea in UE, se plang ca firmele straine le fura forta de munca: constructorii britanici ii identifica pe cei mai buni constructori spionand santierele.
In calatoria de intoarcere, Printul discuta cu reporterul FT. “Eu, personal, nu pot aduce investitii. Mi se cere tot timpul sa redactez scrisori si sa ma intalnesc cu anumite persoane in Londra. Adesea, sosesc in momentul in care un acord tocmai a fost incheiat”, arata Printul.
Isi poate asuma unele succese? “Fiecare este o parte necesara a structurii unei activitati sau organizatii. Cateodata, incercam sa convingem mari companii sa vina in Marea Britanie printr-o scrisoare, doua. Mult mai des insa, vizitele sunt parte ale unui program strategic menit a imbunatati relatiile de natura politica”.
Care este logica in a pune un reprezentant al regalitatii sa promoveze Marea Britanie in tari care nu au relatii foarte stranse cu monarhia britanica? Recunoaste: “Sunt unele tari cu economii emergente pe care le analizam si ne intrebam daca le putem fi de ajutor. Suntem probabil mai putin utili in Europa. Totusi, sunt perioade in care putem fi foarte utili”.