Vă mai amintiți de Solaris? De romanul lui Stanisław Lem care a inspirat două filme realizate în 1972 și 2002 de regizori cu viziuni diferite, Andrei Tarkovski și Steven Soderbergh, explorându-i substratul psihologic? Când am citit romanul prima oară, am înțeles că oricare gen își poate depăși limitele, ca să creeze cărți tulburătoare, născând multe interogații și dezbateri, iar timpul le transformă în creații de referință, dacă nu chiar capodopere.

Solaris are o miză filosofică, legată de întâlnirea cu altă formă de viață (oceanul de pe o planetă depărtată), capabilă să sondeze psihicul celor veniți ca exploratori și să le materializeze obsesiile profunde, prin incarnări ale ființelor care le-au marcat existența, față de care s-au făcut vinovați. Și astfel începe dublul proces – introspecție și modul de a primi și asuma ce-a de-a doua șansă.

Întrebări similare naște lectura unui roman apărut recent, Cioburi de stele, ce deschide o trilogie – Constelații, semnată de Amie Kaufman și Meagan Spooner, despre care vin deja semnale că va fi adaptată pentru televiziune în cursul acestui an. Merită observat că Editura Trei își provoacă și-și răsfață cititorii colecțiilor noi „Young Fiction”, „Fantasy” și „Science Fiction” trezind interes și curiozitate cu primul volum din mai multe trilogii.

Noua trilogie, Constelații, are două autoare care trăiesc pe continente diferite: Amie Kaufman locuiește la Melbourne, iar Meagan Spooner în Asheville, în Carolina de Nord. Așa că felul în care scriu împreună un roman naște supoziții. Cioburi de stele alternează capitolele ce narează întâmplările din punctul de vedere al eroului – Tarven Merendsen, și al eroinei – Lilac LaRoux, așa că se poate presupune că fiecare autoare a adoptat o perspectivă.

Cei doi tineri – el este deja erou de război la 18 ani, ea are 16 ani și este fata celui mai bogat om din univers – se află pe Icarus, gigantica navă spațială ce călătorește prin hiperspațiu, locuită de o galerie de oameni care, prin statutul lor social, reflectă universul, de la aristocrația profitând de toate avantajele luxului și ale frumuseții obținute artificial, la eroi de război, la ofițeri și gărzi de corp.

Jocul celor doi pornește, ca în Romeo și Julieta, de la atracția reciprocă și de la detaliul că Tarven nu o recunoaște pe frumoasa cu ochi albaștri, deși chipul ei era familiar celorlalți. Catastrofa care se produce odată cu explozia navei uriașe îi apropie pe cei doi: Tarven este unul dintre pasagerii care, datorită pregătirii de luptă, a prospectat locul pe care se află, Lilac știe cum să pornească naveta care-i salvează.

Singurii supraviețuitori dintre cei 50.000 de oameni aflați la bordul navei Icarus, Tarven și Lilac reușesc să aterizeze pe o planetă cu forme de viață. Se bucură când constată elementele indicând că era în curs de terraformare, dar încetul cu încetul își dau seama că planeta are ciudățenii greu de explicat. Lilac aude voci, ea le numește „ființe șoptitoare”, ele îi ghidează pas cu pas, ca să descopere secretul planetei.

Simultan cu dezvăluirea unui experiment teribil care are legătură cu tatăl ei, cei doi trăiesc și o poveste de iubire, ce parcurge etapele impulsurilor duble de atracție-respingere, de momente în care fiecare salvează viața celuilalt, de acceptare a legăturii tot mai puternice. Interesantă este și formula aleasă de autoare, fiecare capitol fiind precedat de un extras din interogatoriul la care este supus Tarven, după ce aventura s-a încheiat.

Dar cum s-a încheiat aventura și cum au ajuns navele trimise de LaRoux, magnatul universului, pe misterioasa planetă se cere descoperit prin lectură. Așa vor afla cititorii despre o iubire care leagă trei personaje, ca în Solaris, și vor avea de așteptat continuarea ei în următoarele volume ale trilogiei. Romancierii parc-ar vrea să se întoarcă la fericitul timp al romanului foileton…

Amie Kaufman, Megan Spooner, Cioburi de stele, traducere din limba engleză de Luminița Gavrilă, Editura Trei, 2014, 480 pag.;