Credinta greaca din epoca tarzie intr-o ordine cosmica deplin
unificata pare sa fie originea doctrinei plotiniene despre Nous. In
acelasi timp, necesitatea ca lumea ca intreg organic sa fie
patrunsa de razele Unu-lui, face posibila conceptualizarea
unui mediu propice.
Acest mediu va fi in “Enneade” Nous-ul. Este
primul nivel al emanatiei dinspre Unu. Legatura
dintre Unu si Nous pare sa fie cel mai important si
in acelasi timp cel mai sensibil punct al sistemului
plotinian.
Traditia medio-platonismului facuse din Nous “zeul
secund”, insa la Plotin acesta devine o entitate fara indoiala mult
mai complexa si mai importanta in tabloul general al universului
inteligibil. Potrivit metaforei in al carei centru sta notiunea de
“eklampsis“, Nous-ul este o iluminare a
Unu-lui, un flux dinspre acesta. In acelasi timp este
samanta ce contine in potenta toate lucrurile, este acel “logos
spermatikos“, comun traditiilor stoice si medio-platonice din
Alexandria Egiptului. Este stadiul cel mai inalt al
intelectului uman, locul ultim pana la care se poate ridica mintea
umana, dar si spatiul noetic ce ofera contemplatia Unu-lui
fara vreo alta mediere.
Nous-ul contine arhetipurile tuturor lucrurilor din
universul vizibil. Acest fapt are impact in dezvoltarea teoriei, la
Plotin, ca materia (hyle), nu este rea in sine.
Prin urmare se degaja trei aspecte ale Nous-ului,
definitorii pentru ceea ce inseamna acesta la Plotin. Nous
exista ca emanatie, ca inteligenta si ca univers. In ceea ce
priveste emanatia, poate fi facuta o legatura intre aceasta si
sensurile date de gnosticism, curent de gandire religioasa
contemporan lui Plotin, ceea ce nu inseamna insa nici pe departe ca
aceasta legatura de idei reprezinta un compromis facut de Plotin
doctrinelor gnostice. Gnosticii nu exprimau prin doctrinele
emanatiei o procesiune a erosului fiintei absolut transcendente, ci
o cadere a spiritelor ce se stabilesc in ierarhii fanteziste.
Conceptia emanatiei este menita la Plotin sa rezolve problema
stabilirii unei relatii intre principiul suprem si universul
organic. Versiunile gnostice ale emanatiei, esential decadente,
poarta amprenta unei intruziuni lipsite de restrictii a imaginatiei
in actul filosofic si religios. Dar nimic din aceasta
irationalitate a proliferarii instantelor spirituale nu poate fi
gasita la Plotin.
Nous si Psyche sunt produse printr-un flux
spontan si necesar de viata si putere din Unu, fara ca acest
izvor sa poata fi secat. Unul se distribuie fara a se
imputina. In multe fragmente din “Enneade”, relatia dintre
Unu si Nous este asemanata cu relatia dintre Soare si
lumina sa. Intre metafora si concept, Plotin se lupta sa dea
expresiilor sale un inteles filosofic.
Centrala pentru doctrina emanatiei, metafora despre
“eklampsis” ca stralucire din Unu in Nous si
apoi, descendent, in sufletul universal si in cosmosul vizibil,
apare ca un idiom al unei teologii solare foarte prezente in epoca,
in care lumina Soarelui era vazuta ca un receptacul al unei lumini
supranaturale si eterne. Orice lucru din lumea sensibila este o
imagine a ceva, a unui arhetip din lumea inteligibila, astfel incat
apare ca recomandata procedura de a face reprezentabile
activitatile spirituale in termenii luminii. Pentru ca vocabularul
plotinian bazat pe lumina face ca granita dintre materie si spirit
sa fie oarecum estompata. Iata cum, prin aceasta metaforizare a
discursului filosofic, Plotin se poate acum face mai bine
inteles.
Dar de ce apare la Plotin acest tip de “rationament
metaforic”? Raspunsul poate fi cu usurinta dat daca avem in vedere
afinitatea gandirii necrestine contemporane lui cu imprecizia
rationamentelor “lejere”, cvasireligioase, magice si hermetice, pe
care le profesau cu obstinatie contemporanii lui Plotin. Unitatea
organica a Cosmosului era un corolar al acestei gandiri, iar Plotin
trebuia sa pastreze acest fundament. A reusit, cu pretul unei
“ingreunari” a sistemului propriu, fiindca observam ca Plotin are
predilectie pentru rationamentele riguroase si clare, cu toate
piedicile care inevitabil se interpun in stabilirea perioadelor
sale de gandire.
Mario Barangea. Nascut in Bucuresti. Licenta in filosofie – 2007 si Master in filosofie – 2008, la Universitatea din Bucuresti. Actualmente este doctorand in filosofie in cadrul aceleiasi universitati. Absolvent al cursurilor de diplomatie europeana ale Scolii Diplomatice din Madrid.