O sedinta care doar cu ceva mai mult de zece minute pana la inchidere parea sa nu aduca nimic surprinzator a reusit sa uimeasca intreaga piata pe final prin evolutia actiunilor Petrom, care au plusat puternic pe ultima suta de metri, pana la un nivel de 0,45 lei/actiune, adica cu aproape 8% peste pretul de inchidere de vineri.

Un avans puternic au inregistrat si actiunile BRD, care au castigat aproape 4% in urma unei evolutii pe parcursul sedintei destul de apropiate de cea a Petrom. Tranzactiile derulate cu actiunile celor doua companii nu au fost totusi ridicate, mai ales pentru emitenti de talia Petrom si BRD.

Cu titlurile companiei petroliere s-au realizat transferuri de 3,7 milioane de lei (1 milion de euro), in timp ce actiunile bancii au facut obiectul unor tranzactii de 3,2 milioane de lei (0,8 milioane de euro).

“Ce s-a intamplat pe Petrom a surprins pe toata piata, bineinteles mai putin pe brokerul care a facut tranzactiile. Actiunile Petrom se tranzactionau la un moment dat si sub 0,42 lei/actiune si dintr-odata au inceput sa urce spre 0,43, apoi 0,435 lei/actiune. Ulterior, au coborat la 0,425 pentru ca pana la inchidere sa asistam la al doilea val de cumparari care a urcat pretul la 0,45 lei/actiune. Si pe BRD a fost relativ aceeasi miscare, de la un minim de 12,9 lei cursul crescand pana la final la 13,4 lei pentru o actiune”, spune Adrian Ceuca, director general adjunct la SSIF Broker.

Unii brokeri spun ca ce s-a intamplat ieri ar putea fi corectia unei greseli anterioare facute de un broker, care a vandut din contul altui client si cand si-a dat seama de greseala a incercat sa rascumpere actiunile.

“Este posibil sa fie corectia unei greseli din zilele trecute cand s-a vandut fie din cont gresit, fie dintr-un cont custode”, a precizat Valerian Ionescu, director de operatiuni al CA IB Securities, societatea de brokeraj a grupului HVB.

Alti brokeri spun totusi ca mai poate fi valabila si o alta varianta.

“Nu este exclus ca pe Petrom sa fi fost o ridicare de piata pentru a pregati o eventuala iesire mai puternica a unui investitor”, considera Ceuca.

Cu exceptia “miscarilor” de pe actiunile Petrom si BRD, restul pietei nu se poate spune ca a produs surprize deosebite. Actiunile SIF au mai pierdut aproape 1%, in conditiile unei lichiditati reduse.

Titlurile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au fost din nou cele mai tranzactionate de pe piata, cu un rulaj de 6,4 milioane de lei (1,7 milioane de euro). Ultima tranzactie cu actiunile Petromidia s-a derulat la pretul de 0,104 lei/actiune, in scadere cu 2,8% fata de sedinta de vineri.

Scaderi au inregistrat ieri si restul companiilor mari de pe piata, bineinteles cu exceptia Petrom si BRD. Titlurile Bancii Transilvania au pierdut 0,9% pe fondul unor tranzactii de 4,8 milioane de lei (1,3 milioane de euro), in timp ce titluri ale unor SIF-uri precum Oltenia si Moldova au coborat cu aproximativ 1% fiecare, in conditiile unor rulaje modeste, de sub 2,8 milioane de lei (0,7 milioane de euro).

Piata RASDAQ

Piata Rasdaq a fost dominata ieri de tranzactia cu actiunile producatorului de mase plastice Romcarbon Buzau, a carei valoare a depasit 1,56 milioane de lei (425.500 de euro).

Transferul, in urma caruia si-au schimbat proprietarul un numar de aproape 300.000 de actiuni, reprezentand aproximativ 20% din capitalul social al companiei, s-a realizat la un pret de 5,3 lei/actiune, mai mic cu 11,7% fata de cotatia de referinta stabilita in sedinta precedenta.

Romcarbon Buzau raportase la sfarsitul saptamanii trecute dublarea profitului net, care a ajuns in primele noua luni la 730.000 de euro, pe fondul cresterii cu 30% a cifrei de afaceri, vanzarile nete atingand un nivel de 8,37 milioane de euro. Producatorul de mase plastice intentioneaza sa patrunda pe piata fibrelor poliesterice prin participarea la capitalul social al companiei Greenfiber International. Romcarbon este controlata de un grup de actionari taiwanezi din care fac parte companiile Unitai International si Living Plastic Industry, care detin impreuna 40% din actiunile societatii. Un alt actionar influent al companiei este SIF Transilvania, cu o participatie de 30,7% din actiunile Romcarbon, restul capitalului social fiind in posesia investitorilor minoritari cu detineri de sub 5%. In prezent capitalizarea bursiera a companiei este de 7,84 mil. lei (2,14 milioane de euro).

La Categoria I, cel mai tranzactionat emitent a fost compania de confectii Braiconf Braila, cu un rulaj de aproape 179.000 de lei (48.800 de euro). Pe fondul raportarii unor rezultate financiare sub asteptari, cotatia titlurilor Braiconf a atins ieri un minim zilnic de 0,475 lei/actiune, dupa ce la inceputul sedintei actiunile companiei de confectii se transferau la un pret de 0,535 lei/actiune. Ultima tranzactie cu actiuni Braiconf s-a realizat la un pret de 0,505 lei/actiune, in scadere cu 9% fata de ultima sedinta a saptamanii trecute.

Cotatia titlurilor producatorului de medicamente Biofarm Bucuresti si-a continuat evolutia in intervalul dintre 0,5 lei/actiune si 0,51 lei/actiune. Valoarea transferurilor cu actiuni Biofarm nu a mai depasit ieri pragul de un milion de lei, oprindu-se sub 840.000 de lei (230.000 de euro). In conditiile in care in a doua parte a sedintei in piata au aparut mai multe ordine de vanzare, pretul de referinta s-a stabilit la un nivel de 0,5038 lei/actiune, in crestere cu 0,7% fata de sedinta anterioara.

Tranzactii importante s-au derulat ieri si cu actiunile operatorului portuar Socep Constanta, valoarea totala a acestora depasind 114.000 de lei (31.100 de euro). Pe parcursul sedintei cotatia titlurilor Socep a oscilat intre 0,265 lei/actiune si 0,271 lei/actiune, ultimul transfer efectuandu-se la un nivel egal cu minimul zilei si cu pretul de referinta stabilit la sfarsitul saptamanii trecute. catalin.ciocan@zf.ro ; stelian.vezentan@zf.ro