Cotidianul financiar de limbă germană, înfrățit cu ziarul englezesc Financial TImes, a publicat vineri ultima ediție, nereușind să facă profit în cei 13 ani de existență.

Un alt cunoscut ziar german, Frankfurter Rundschau, a intrat în insolvență în luna noiembrie, iar în octombrie agenția de presă DAPD, care era responsabilă și pentru serviciul de limbă germană al Associated Press, a cerut protecție în fața creditorilor sub legea falimentului.

Ziarele europene au fost considerate de către experți mai rezistente la criză decât cele din Statele Unite. Migrația cititorilor către online, accelerată de răspândirea smartphone-urilor și tabletelor, determină agențiile de publicitate să aloce bugete tot mai reduse printului. Veniturile din publicitate în print reprezintă totuși, în medie, jumătate din încasările unui ziar din Europa.

“Vremurile sunt grele și nu este niciun secret industrial că unele ziare ajung la fundul sacului. Tranziția către digital a fost lentă, iar veniturile din online sunt insuficiente”, comentează pentru Bloomberg Nick Thomas, analist la Informa Media & Telecoms, Londra.

Financial Times Deutschland a fost creat în anul 2000 printr-o companie mixtă între grupul Pearson, publisherul Financial Times, și divizia Gruner & Jahr a grupului Bertelsmann. Pearson și-a vândut în 2008 participația către partenerul german.

În trimestrul al treilea al acestui an, Financial Times Deutschland a avut un tiraj mediu de 102.000 exemplare pe zi, potrivit Gruner & Jahr. Închiderea ziarului va afecta peste 300 de angajați.

FTD a adus schimbări semnificative în metodele presei germane. Încă de la început, FTD a mizat în mare măsură pe informații obținute pe surse, reducându-și dependența de comunicatele oficiale ale autorităților statului sau ale companiilor. Prin urmare, numeroase ziare locale, printre care Handelsblatt sau redacțiile de business ale Suddeutsche Zeitung și Frankfurter Allgemeine Zeitung, au început să utilizeze mai des această metodă de jurnalism.

Ediția de vineri a FTD recapitulează cele mai importante știri publicate în exclusivitate de cotidian, precum demisia fondatorului SAP Hasso Plattner din funcția de CEO în 2003, problemele financiare ale băncii Hypo Real Estate în 2008 și intențiile Volkswagen de a prelua Posche în 2009.

De asemenea, ultima ediție a ziarului include un colaj cu portretele celor 309 angajați.

“Nu este nevoie să dăm explicații sau să ne apărăm deciziile. Produsul și poziția pe care și-a asigurat-o în conștiințele și inimile unui public foarte inteligent și modern au vorbit de la sine și au continuat să o facă până la această ediție finală”, scrie Andrew Gowers, primul redactor șef al Financial Times Deutschland.

Problemele financiare ale media europene nu se opresc aici. El Pais, cel mai mare ziar spaniol, a anunțat în luna octombrie că va reduce cu o treime numărul de angajați. Tabloidul francez France Soir s-a închis anul trecut, iar miliardarul rus Alexander Lebedev caută investitori pentru a salva ziarele britanice The Independent și London Evening Standard.

Veniturile ziarelor au coborât cu 4,5% în acest an la nivel global, din cauza scăderii cererii și ofertei ample de informații mai ieftine în spațiul digital, potrivit companiei de cercetare MagnaGlobal.

“Închiderea FTD este o pierdere care demonstrează că încercările din spațiul anglo-saxon de a transforma economia într-o temă de știri generaliste nu au funcționat. Oamenii de pe aici sunt mândri să proclame să n-au nicio idee despre afaceri sau economie, chestiune care provine dintr-o mentalitate preponderent anti-capitalistă”, spune Norbert Bolz, director de cercetare în media la Universitatea Tehnică din Berlin.