Publicația britanică Financial Times a publicat marți primul interviu luat unui oficial al Bursei de Valori București (BVB), în care Valentin Ionescu, directorul general al operatorului bursier local, vorbește despre cât de importantă este pentru România listarea Fondului Proprietatea și despre strategia de dezvoltare a BVB în anii următori.
“Bucureștiul încearcă să recâștige încrederea piețelor” este titlul interviului cu Valentin Ionescu, directorul general al BVB, semnat de corespondentul de la Viena al Financial Times, Chris Bryant. Jurnalistul a mai scris anterior despre Fondul Proprietatea descriindu-l drept “o injecție de adrenalină” pentru piața românească de capital, iar acum vorbește despre speranțele BVB ca listarea Fondului să recâștige interesul investitorilor străini.
Publicarea interviului în pestigioasa publicație britanică este o premieră pentru Bursa de la București a cărei vizibilitate în presa internațională, și indirect, în ochii investitorilor străini, este scăzută. Despre Bursa de Valori București, Financial Times a mai scris în toamna anului 2008, când falimentul băncii de investiții Lehman Brothers a dus la închiderea temporară a burselor de la București, din Rusia și Ucraina pe 8 octombrie 2008. Cel mai adesea jurnaliștii străini descriu piața românească de capital drept o piață de frontieră, cu o lichiditate redusă și cu circa zece ani în urma altor piețe din fostul bloc comunist, precum Polonia.
Despre lichiditatea scăzută și necesitatea de a atrage investitorii străini, care reprezintă doar 40% din total, vorbește și directorul general al BVB în interviul acordat Financial Times. “Un număr mare de fonduri străine pun întrebări despre FP și dau mult mai multă atenție Bursei de Valori București decât înainte. Comparativ cu anul anterior, vor fi mulți bani în piață. Și acesta este numai primul pas pentru acest an, avem planuri mari.” Ionescu a preluat conducerea executivă a Bursei țn toamna anului trecut după ce timp de 15 ani a fost broker pe piața de la București, în Cehia și în Austria
Primele listări la BVB ale unor companii private ar putea avea loc la finele lunii martie sau începutul lunii aprilie, a apreciat Valentin Ionescu. Bursa de la București așteaptă însă ca promisiunile Guvernului să se concretizeze: listarea producătorului Romgaz până la finele acestui an, oferta secundară de acțiuni la Petrom, precum și listarea unor pachete de acțiuni pe care statul român le deține la Transelectrica și Transgaz.