Rata de absorbție a proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional, care a ajuns în trei ani și jumătate la valoarea de 22%, ar fi putut fi mult mai mare dacă licitațiile și procedurile de achiziții nu s-ar fi prelungit atât de mult din cauza contestațiilor, spun consultanții care îi ajută pe beneficiari să câștige și să implementeze proiecte europene.

“Derularea negocierilor cu entitățile bancare și contractarea creditelor necesare implementarii proiectelor, procedurile de achiziție și birocrația excesivă, rambursarea la timp a plăților eligibile conform contractelor semnate cu autoritatea de management sunt doar câteva dintre problemele întâlnite în implementare. Toate activitățile aferente derulării unui proiect necesită timp și foarte multă atenție, plecând de la derularea procedurilor de achiziție și până la implementarea propriu-zisă a proiectului”, este de părere George Stoian, consultant fonduri UE în cadrul companiei Initial Advisory.

Problemele privind achizițiile și licitațiile derulate în cadrul proiectelor finanțate prin POR au fost subliniate chiar de ministrul dezvoltării Elena Udrea, care a admis că procedurile greoaie au dus în unele cazuri la întârzieri de un an și jumătate din cauza contestațiilor.

O mare parte din românii care lucrează acum în echipele de implementare de proiecte finanțate prin POR au deja experiența anterioară a proiectelor derulate în perioada de preaderare sau învață de la cei care au dobândit deja experiență. Consultanții sunt de părere că lipsa de finanțare este cea care determină cele mai mari probleme în implementare, și nu calitatea pregătirii oamenilor care derulează proiectele.

“Până în, prezent toate axele de finanțare dedicate mediului privat au avut declarate drept câștigătoare (adică au obținut mai mult decat punctajul minim) un număr de proiecte cu un buget cumulat mai mare decat bugetul maxim alocat. Cu alte cuvinte, gradul de absorbție redus în cazul fondurilor europene nu are drept motiv calitatea muncii depuse de consultanți, ci finanțarea deficitară asigurată de banci și de autoritățile de management (prin intermediul prefinanțării și a rambursărilor cuvenite beneficiarilor)”, explică George Stoian.

Dificultatea unui proiect european este de 20% în elaborarea proiectului și 80% în implementare, spun beneficiarii, iar birocrația excesivă, migrarea funcționarilor către mediul privat și schimbarea regulilor în timpul jocului au condus la dificultăți în implementarea proiectelor și la o absorbție mai redusă.

Printre cei mai importanți factori care au influențat dinamica POR îl reprezintă și faptul că programele de finanțare acoperă nevoi de dezvoltare atât pentru instituții publice, cât și firme private.

“Descentralizarea la nivel regional, prin intermediul Agențiilor pentru Dezvoltare Regională, permite atât o legătură mai puternică cu potențialii beneficiari în cadrul POR, cât și o derulare mai rapidă a programelor de finanțare”, mai adaugă Stoian.

În plus, la finele lunii iulie, Guvernul a dat un ordin care a adus o schimbare importantă în sistemul fondurilor europene: sumele acordate de la bugetul de stat pentru prefinanțările proiectelor plătite din fonduri europene au scăzut de la 30% din valoarea cheltuielilor eligibile la 10%. Astfel, beneficiarii vor fi nevoiți să găsească surse alternative de finanțare, pentru că altfel nu-și vor putea susține cheltuielile din proiect.

“Această decizie are un puternic impact negativ, cu atât mai mult cu cât mediul bancar accordă cu mare greutate credite pentru investițiile realizate de agenții economici cu putere financiară redusă. Înțeleg motivația care a stat la baza acestei decizii, dar din păcate, <drumul spre iad este pavat cu bune intenții> și consider că după încheierea celui de-al doilea semestru al acestui an se vor putea vedea efectele negative ale acestei decizii”, crede Stoian.

Principala lecție învațată de cei care au atras fonduri europene până în prezent este legată de faptul că niciun proiect european nu generează profit și că nu absorbția fondurilor europene ar trebui să fie o prioritate, ci rezultatul cheltuirii acestora.