Ministerul Finanțelor a hotărât să amâne emisiunea de titluri în dolari din SUA, afirmă surse bancare.

Decizia a fost luată la capătul unui turneu de o săptămână pentru promovarea României din cauza tensiunilor majore de pe piețele financiare, reflectate în prime de risc care ar fi împins dobânda la peste 7% pentru titlurile pe cinci ani.

În ciuda așteptărilor inițiale optimiste, România a prins un moment extrem de prost pentru ieșirea pe piața americană și astfel ratează stabilirea unui barometru de preț în SUA.

Mi­­nisterul Fi­nanțelor a în­ceput pe 11 noiem­brie tur­neul de promovare pen­tru emisiunea de obli­ga­țiuni pe piața SUA. Intenționa să vândă titluri de cel puțin 500 milioane de dolari și maximum 2 miliarde de dolari, la o maturitate de minimum cinci ani.

România s-a bazat în acest proiect pe forțele a trei gi­ganți financiari cu putere de distribuție globală: Citi, HSBC și Deutsche Bank, care au fost angajați ca manageri ai emi­siunii.

La emisiunea din iunie, când Finanțele au strâns suma record de 1,5 mld. euro prin eurobonduri pe cinci ani, investi­torii americani au subscris circa o cincime din titluri, spre deosebire de Germania și Austria care au furnizat împreună numai 8% din bani.

Ministerul Finanțelor are nevoie să-și reîntregească resursele după ce în septembrie și octombrie nu și-a realizat programul de emisiuni pe piața internă din cauza presiunii de creștere a dobânzilor.