Ministerul Finanțelor va lansa pe data de 25 noiembrie o emisiune de obligațiuni în valoare de 1 miliard de euro, confirmând astfel informațiile anunțate joi seara de președintele Traian Băsescu.
“În data de 25 noiembrie 2010, Ministerul Finanțelor Publice va lansa pe piața internă, prin procedura de licitație, o emisiune de obligațiuni de stat cu o valoare anunțată de 1 mld. Euro, cu o maturitate de 3 ani și rata cuponului de 4.5%. Sumele atrase vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice”, se arată într-un comunicat al instituției.
Șeful statului a declarat, joi, la TVR, că România va trebui să se împrumute pe piață, în jurul datei de 25 noiembrie, cu circa un miliard de euro, menționând că dacă acest credit va fi pe trei ani, cu dobânzi mai mici de 5% și suprasubscris, înseamnă că țara noastră a redevenit credibilă.
Banca Națională a convocat miercuri președinții de instituții de credit și șefi de trezorerii pentru a discuta soluții prin care statul să poată obține banii necesari până la sfârșitul anului. O tranzacție importantă va fi refinanțarea obligațiunilor în euro de 1,4 mld. euro care ajunge la scadență pe 29 noiembrie.
Pentru ultima parte a anului Ministerul Finanțelor nu are altă soluție decât împrumuturile de pe piața locală, pentru că programul de finanțare externă a fost amânat, iar alți bani de la UE nu mai vin până cel puțin la sfârșitul lui ianuarie 2011.
Deja statul a început să cedeze la presiunea creșterii dobânzilor la lei, peste pragul de 7% apărat timp de mai multe luni. Discuția de la BNR a avut în vedere tocmai moderarea acestei presiuni care riscă să mărească periculosc costurile cu dobânzile, cu impact asupra deficitului bugetar.