Ministerul de Finanțe a vândut ieri obligațiuni cu maturitatea la doi ani în valoare de 466 milioane de lei (105 mil. euro), sub valoarea indicativă, la un randament mediu de 5,82%, în condițiile în care ofertele băncilor au însumat 1,25 miliarde de lei. Valoarea programată a fost de 600 milioane de lei, dar Finanțele au împrumutat mai puțini bani, în condițiile în care băncile au cerut randamente mai mari.
Randamentul plătit ieri a fost peste cel de la licitația precedentă pentru titluri cu aceeași scadență, de 5,73%. Prin licitația de joi, Trezoreria a redeschis o emisiune lansată în martie, cu scadența în aprilie 2014. Randamentele pentru această scadență au înregistrat a treia creștere consecutivă, de la minimul de 5,50% înregistrat în aprilie. Unii dealeri se așteptau ca administratorii datoriei publice să accepte o creștere modică a costului de finanțare la o emisiune de dimensiuni mai reduse.
Finanțele vor să împrumute în luna iunie 3,5 miliarde lei prin vânzare de titluri de stat pe piața internă, valoare apropiată de suma împrumutată în luna mai, de 3,54 miliarde lei. Finanțele au împrumutat de la începutul anului 35,86 miliarde lei pe piața locală. La această sumă se adaugă 2,25 miliarde dolari, finanțare atrasă prin emisiuni de titluri pe piața SUA.