Casele de avocatură angajate în programul de finanțare externă pe termen mediu de 7 mld. euro au primit mandat de la Ministerul Finanțelor să pregătească documentația necesară unei emisiuni de titluri pe piața SUA.

Fiind vorba despre un dosar laborios pe baza căruia să fie obținută aprobarea de a emite titluri pe piața americană, pregătirile ar putea dura câteva luni. “În 4 – 5 luni Ministerul Finanțelor va avea opțiunea să emită titluri în dolari în cadrul programului MTN, fiind început un proces de upgradare a programului. Decizia va fi luată în baza contextului de atunci”, a declarat Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanțelor responsabil cu Trezoreria. El a reamintit că obiectivul rămâne de a avea o finanțare echilibrată între piața internă și cea externă, iar o a doua emisiune din programul de 7 mld. euro este posibilă până la sfârșitul anului. “Există foarte multe fonduri americane care sunt foarte interesate de piețele emergente. Avantajele sunt apetitul pentru maturități mai lungi și faptul că sumele sunt mult mai mari. În cazul lansării unor emisiuni în SUA, procesul de due dilligence este însă mult mai amplu decât în cazul piețelor europene. Durează 3 – 5 luni. Nu spun că vom emite neapărat în dolari, nu știu care va fi contextul la acel moment”, a explicat Drăgoi. Pentru consilierea juridică necesară în programul MTN (medium term notes) Finanțele au angajat firmele Allen & Overy și Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu. La rândul lor, aranjorii Erste Group și Societe Generale lucrează cu Clifford Chance. Cel mai mare împrumut privat extern atras de România în urmă cu mai bine de o săptă­mână a fost subscris în proporție de jumătate de investitori britanici și americani (off-shore). Pe de altă parte, bănci și clienți de-ai lor din România au cumpărat 20% din titlurile în valoare totală de 1,5 mld. euro. Ministerul Finanțelor a prins o adevărată fereastră de oportunitate cu această emisiune pentru că vinerea trecută acutizarea tensiunilor legate de Grecia a făcut ca CDS-urile pentru România să sară la 254 de puncte de bază (față de circa 230 de puncte la momentul emisiunii), percepția de risc deteriorându-se din cauza prezenței locale importante a băncilor grecești. Analiștii Erste consideră că România s-ar putea confrunta cu amenințarea unor retrageri de valută în acest context.