Romania ar putea iesi pe pietele internationale de capital cu emisiunea de euroobligatiuni programata, de 500 mil. euro, pe sapte ani, in cursul lunii mai. Deocamdata, a fost finalizata lista scurta din care vor fi alese bancile mandatate sa intermedieze emisiunea. Din cele 18 banci care s-au aratat interesate, Ministerul Finantelor a optat pentru evaluarea ofertelor depuse de opt dintre acestea.
Momentul lansarii eurobondurilor va depinde insa de conjunctura de pe pietele internationale, aceasta fiind in ultima vreme destul de nefavorabila prin cresterea randamentelor la obligatiunile emise de aproape toate tarile din regiune.
Pana atunci, Ministerul Finantelor va prelungi emisiunile in valuta realizate in anii trecuti pe piata interna lansand, in acesta luna si respectiv luna viitoare, doua transe de titluri de stat in dolari, in valoare totala de 400 de milioane de dolari.
Ministerul Finantelor nu face inca precizari in privinta maturitatii titlurilor in moneda americana.
Luna aceasta sunt scadente emisiuni de titluri de stat in valuta in valoare de circa 100 de milioane de dolari, iar in luna mai valoarea titlurilor ajunse la maturitate depaseste usor 300 de milioane de dolari.
Precedentele emisiuni de titluri de stat in valuta pe piata interna au avut loc in luna mai a anului trecut. Atunci, Ministerul Finantelor a vandut certificate de trezorerie cu dobanda denominate in dolari, una pentru persoane fizice si alta pentru persoane juridice. Ambele tipuri de certificate au o dobanda de 5% pe an si scadenta la un an.
Finantele nu renunta la proiectul lansarii unei emisiuni de obligatiuni in euro pe piata interna. In acest moment insa, considera ca nu exista suficienta disponibilitate a pietei de a imprumuta in moneda europeana. Emisiunea ar putea fi lansata insa pana in vara.