Ministerul Finantelor si-a programat pentru aceasta luna o finantare de pe piata interna a deficitului bugetar si datoriei publice de 5.200 de miliarde de lei (circa 133 milioane de euro), in crestere cu 1.200 de miliarde fata de luna noiembrie.
Oricum, este de asteptat ca Finantele sa nu reuseasca nici in acasta luna sa-si realizeze programul de finantare.
Premiera va fi lansarea primei emisiuni de obligatiuni pe cinci ani, cu dobanda indexata in functie de rata inflatiei, in valoare de 200 de miliarde de lei.
Certificatele de trezorerie cu discont vor insuma 4.300 de miliarde de lei, cea mai mare parte, respectiv 3.600 de miliarde de lei, urmand sa aiba o maturitate de un an. Bazandu-se pe succesul de luna trecuta, Finantele pastreaza in portofoliu o emisiune de titluri de stat pe trei luni, in valoare insa de numai 300 miliarde de lei.
Volumul alocat titlurilor cu scadenta de sase luni va fi de 400 de miliarde de lei.In ceea ce priveste obligatiunile, Trezoreria intentioneaza sa lanseze trei emisiuni, in valoare totala de 900 de miliarde de lei. Cea mai mare valoare, de 400 de miliarde de lei, a fost rezervata titlurilor cu scadenta la doi ani, iar cele cu maturitate de trei ani vor insuma 300 de miliarde de lei.
Valoarea emisiunii cu dobanda flotanta se ridica la 200 de miliarde de lei. Licitatia va avea loc mainei, iar dobanda va fi platita semestrial, pana in 2008.
Rata dobanzii va fi calculata ca indicele inflatiei pe ultimele sase luni plus o marja care urmeaza sa fie stabilita prin licitatie.