Firmele de avocatură locale sau străine care vor să acorde asistență juridică Ministerului Finanțelor pentru programul de emisiuni de titluri de stat pe termen mediu pe piețele internaționale (medium term notes) trebuie să trimită câte o ofertă tehnică și una financiară în limba română până miercuri la ora 12:00.

Ofertele pot fi depuse individual sau în consorțiu. Cât privește referințele solicitate ofertanților, Finanțele au precizat că includerea poziției ocupate în clasamente profesionale internaționale precum Chambers sau Legal 500 nu este suficientă, fiind necesare și documente care să demonstreze că o firmă se bucură de încredere din partea clienților. Pe de altă parte, nu vor fi luate în considerare propuneri de modificare a contractului-cadru.

Finanțele au trecut la selectarea avocaților la aproape o lună după ce au ales Erste Group si Societe Generale pentru intermedierea programului de finantare externă de până la 7 mld. euro care ar urma să fie lansat în a doua jumătate a lui octombrie.

Ofertanții pot participa la deschiderea plicurilor sigilate la sediul Ministerului Finanțelor, miercuri începând de la 12:30.