Jaakko Salmelin, membru în conducerea fondului finlandez de investiții KJK Fund II care a cumpărat recent 5,75% din capitalul Rompetrol Well Services (PTR), spune că este optimist cu privire la perspectivele pieței locale de capital pe termen lung.

Fondul KJK, înregistrat la Luxemburg și administrat de compania finlandeză KJK Capital, a cumpărat acțiunile PTR de la fondul olandez de investiții Palmer Capital Emerging Europe Equity Fund, fost MEI Roemenie en Bulgarije, care joi, 9 august, a fost raportat pe bursă că a vândut 5,76% din capitalul social al companiei pentru 4,3 mil. lei.

“Am considerat că compania este bine administrată și că are perspective interesante pen tru viitor. Întreaga industrie petrolieră precum și industriile conexe dețin o pondere importantă în econo mia României”, a spus Jaakko Salmelin.

Compania de servicii Rom petrol Well Services face parte din grupul Rompetrol, controlat de compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.

În primul se mestru com pania a raportat o cifră de afaceri de 47,4 milioane lei (10,8 milioane euro), în creștere cu 17,3% față de aceeași perioadă din 2011, și un profit de 6,2 milioane lei, mai mic cu aproape 2%.

Cititi mai mult pe ZF Corporate

Subiecte #investitii#KJK