Bancherii au refuzat să deconteze bilete la ordin, cecuri și cambii cu o valoare cumulată de 2,74 miliarde lei (circa 660 mil. euro) în primele cinci luni, în scădere cu 44% față de perioda corespunzătoare din 2010, ceea ce arată că firmele au reușit să-și regleze mai bine lichiditățile din conturi.

Scăderea vine în condițiile în care anul 2010 a marcat u vârf al incidentelor de plată, sumele refuzate atingând aproape un miliard de lei lunar la jumătatea anului trecut. Incidentele de plată au fost amplificate inclusiv de valul de insolvențe care a lovit economia

Numărul refuzurilor s-a redus în același timp cu o treime, până la 105.000 de incidente de plată, potrivit datelor BNR.