Mai multe bunuri ale Arhiepiscopiei Tomisului, printre care Palatul Arhiepiscopal, terenuri și autoturisme, au fost puse sub sechestru de către Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Constanța, pentru o datorie către stat de peste 4,2 milioane de lei, a anunțat, marți, DGFP, citată de Mediafax.

Într-un comunicat de presă al DGFP Constanța se precizează că la 14 septembrie Arhiepiscopia Tomisului înregistrează obligații fiscale restante către bugetul general consolidat în valoare de 4.216.119 lei, din care 2.843.521 de lei reprezintă debit, iar 1.372.098 de lei – “accesorii”.

Conform sursei citate, pentru recuperarea obligațiilor fiscale restante către bugetul general consolidat au fost emise somații, conform prevederilor O.G.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată cu modificările ulterioare, precum și adrese de înființarea a popririi asupra disbonibilităților bănești către băncile: BRD, BCR, Raiffeisen Bank, Bancpost, Banca Românească, Unicredit Țiriac Bank și Garantibank. Citiți mai mult despre sechestrul pe bunurile Arhiepiscopiei Tomisului pe www.mediafax.ro