Capacitatea Bancii Comerciale Romane (BCR) de a concura pe termen lung cu banci cu actionari straini puternici, cu acces mai mare la capitaluri, sisteme avansate de management al riscului, produse si expertiza, ramane un motiv de ingrijorare din punctul de vedere al agentiei internationale de evaluare financiara Fitch.
Potrivit ultimului raport al agentiei asupra sectorului bancar, intarzierea privatizarii cu un investitor strategic ar putea determina BCR sa-si reduca investitiile pe termen lung, concentrandu-se in schimb pe obiective pe termene mai scurte.
“Vanzarea BCR unui investitor strategic puternic este cruciala pentru modernizarea sistemului bancar romanesc”, considera analistii Fitch.
Desi procesul va fi ajutat prin cumpararea de catre BERD si IFC a unui pachet de 25% din actiunile bancii, Fitch vede putin probabila gasirea unor investitori potriviti pentru BCR pana cand mediul economic global nu se imbunatateste.
Expertii BERD si IFC au intrat la sfarsitul saptamanii trecute in camera de date a BCR, pentru evaluarea situatiei financiare a bancii in perspectiva cumpararii actiunilor.
Mihai Tanasescu, ministrul finantelor, s-a intalnit sambata la Washington cu Peter Woicke, vicepresedinte al International Finance Corporation, pentru a discuta implicarea institutiei in privatizarea BCR. Tranzactia ar urma sa se incheie pana la sfarsitul lunii iulie.
BCR detinea la sfarsitul anului trecut 31,5% din activele bancare din Romania, respectiv 4,3 miliarde de euro.
BCR opereaza pe o piata in care scaderea inflatiei spre o singura cifra si concurenta in crestere vor exercita presiuni asupra profitabilitatii bancilor. “Bancile vor fi nevoite sa-si majoreze atat numarul cat si valoarea creditelor, fara a compromite calitatea activelor, pentru a-si mentine nivelul veniturilor nete din dobanzi”, considera analistii Fitch.
De asemenea, analiza agentiei arata ca bancile cu capital romanesc (trei de stat si patru privat) s-ar putea confrunta cu o insuficienta a capitalului generat prin forte proprii, comparativ cu cerintele unor planuri ambitioase de crestere.
Ca atare, bancile cu actionari strategici puternici, dispusi sa injecteze capital suplimentar, vor avea un avantaj considerabil in aplicarea strategiilor de expansiune.
razvan.voican@zf.ro