Fitch Ratings a confirmat, joi, ratingul Bulgariei pentru datoriile pe termen lung în valută și cele în monedă locală la nivelul “BBB-“, respectiv “BBB”, cu perspectivă negativă, decizie care reflectă provocările pe termen scurt legate de măsurile de austeritate, informează Mediafax Business.

Calificativul pentru datoriile pe termen scurt în valută a fost menținut la “F3”, iar plafonul de țară la “BBB+”, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.

Decizia reflectă provocările generate de măsurile guvernamentale de austeritate, în condițiile incertitudinilor existente pe piețele financiare internaționale, dar și stabilitatea conferită de apartenența la Uniunea Europeană.

Ratingurile Bulgariei sunt susținute de climatul de afaceri relativ solid și de stabilitatea politică.