Se pare că de la această idee a pornit proiectul intitulat “Flautul de aur”, care constă în turneul național întreprins de doi artiști excepționali, este vorba despre flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și pianistul Horia Mihail, doi muzicieni aflați în plină putere creatoare, care au ales calea unei cariere-apostolat, întru re-crearea unui public românesc pentru genurile cameral și simfonic.
Cel de-al treilea erou al poveștii este un instrument excepțional venit tocmai din Japonia și anume flautul de concert din aur de 18 karate produs de Muramatsu, una dintre mărcile de top ale acestui instrument. “Flautul de aur” a fost astfel – grație muncii și pasiunii de o viață a flautistului Ion Bogdan Ștefănescu – ridicat de la rangul de instrument muzical excepțional, la cel de simbol al împlinirii profesionale datorate unei asidue stăruințe.
Putem spune că a fost un binevenit contra-exemplu la mesajul care a cuprins, din păcate, multe dintre visele tinerelor generații de români, conform căruia “aurul” reprezintă scopul în sine, un scop care poate fi atins peste noapte doar prin lipsă de scrupule.
Atrași de inițiativa Radio România Cultural și a asociației culturale Accendo, spectatorii din Brașov, Pitești, Reșița, București, Caracal s-au putut convinge de faptul că numai în mâna unui maestru, un instrument de maestru – care a fost fabricat după o atentă analiză a modului de interpretare a muzicianului român de către un grup de specialiști ai firmei Musamatsu – poate cu adevărat impresiona. Un parcurs ambițios – date fiind condițiile drumurilor românești – și un program de concert asemenea nu au pornit de la premisa minimei rezistențe, tentantă dacă ne raportăm la nivelul tot mai scăzut de percepție a muzicii clasice în rândul publicului românesc.
Gândit ca o călătorie prin variata istorie stilistică a genului cameral, recitalul susținut de Ion Bogdan Ștefănescu și Horia Mihail a mizat pe genul de sonată, reușind să-și ducă mai departe firul ideilor muzicale, chiar dacă publicul mai puțin familiarizat cu genul, mai ales cel din orașele mai mici, continuă să aplaude după fiecare parte, mai precis imediat ce muzica se oprește. Au făcut bine cei doi artiști că nu s-au înscris în trendul mass-media care, de dragul aplauzelor (a se citi mult clamata audiență), coboară cât pot nivelul de adresabilitate. Și roadele au fost pe măsură.

Cu un discurs captivant prin cursivitate și continuă prezență în actul frazării, un discurs purtător al unei rafinate gândiri muzicale, Ion Bogdan Ștefănescu și Horia Mihail au reușit să nu lase nici o clipă publicul în pacea vegetativă, ci l-au tentat și surprins în permanență cu motivate propuneri sonore. Trecând seren prin Bach (Sonata nr. 4 în do major), narativ și volubil prin Mozart (Sonata nr.3 in la major) și liric prin Dvořák (Sonatina în sol major), cei doi artiști au continuat printr-o trecere cromatic-sonoră și mai rapidă în partea a doua a recitalului, unde tentele impresioniste ale Sonatei pentru flaut și pian în la minor au contrastat cu tușele vii și apăsate ale filonului folcloric ale Sonatei pentru flaut și pian de Taktakishvilli, pentru ca finalul programului să aparțină unei palete exotice, pusă sub semnul culorilor calde în care publicul s-a lăsat purtat pe sonoritățile Sonatei latino pentru flaut și pian de Mike Mower.
Deși riscantă, această incursiune stilistică care a presupus un program dificil din punct de vedere tehnic, dar și muzical, a reușit să încânte și să strălucească, grație – printre altele – densității care caracterizează cariera celor doi muzicieni, Ion Bogdan Ștefănescu și Horia Mihail adunând serii de zeci de concerte pe an. De fapt, în cazul concertelor din țară, putem vorbi despre două voci neobosite, care și-au unit pentru prima dată forțele în a demonstra marile satisfacții pe care le poate aduce participarea la un act cultural autentic.
Turneul Flautul de aur a însemnat pe de o parte Horia Mihail – același partener plin de eleganță, capabil de a fi cu naturalețe rafinat, dar și exploziv și pe de altă parte Ion Bogdan Ștefănescu – luminos și plin de swing, neabătut urmăritor al unui drum de sinteză, care pune sub semnul balansului perfect adecvat stilistic un repertoriu imens, pornind de la genul clasic, trecând prin marea varietate a muzicilor contemporane și a stilurilor improvizatorice și ajungând până la reflexii jazzistice, datorită unei combinații unice de lejeritate și concizie care îl particularizează ca artist și interpret.
Cât despre flautul de aur? Acesta chiar așa și sună : la superlativul pe care ți-l poate inspira o mașină excepțională de formula unu capabilă de cele mai uimitoare performanțe, dar numai “în mâna” unui pilot de clasă mondială.
De aceea, putem spune că turneul național Flautul de aur a fost, până la urmă, o frumoasă și utilă lecție de viață.
Figurii acrite aplecate sub lanțul greu de aur de la bordul tot mai înalt al obligatoriului 4×4 în relație cu care nu știe nici ce să dea și nici ce să ceară, această poveste i-a opus exemplul viu și luminos al unor artiști minunați care se află în posesia instrumentului pe care îl merită.