Moneda nationala se mentine pe un usor trend descendent, piata valutara fiind influentata preponderent de ordinele de vanzare de lei din partea investitorilor straini, care-si inchid unele pozitii, pe fondul unor dobanzi mici la depozitele pe o zi.

Bancile au afisat in primele minute cotatii de 3,2720 – 3,2740 lei/euro, aproape de nivelul de la inchiderea zilei precedente, iar jucatorii locali au indus o miscare in jos, pana la un minim de 3,2700 – 3,2720 lei/euro.

La acest nivel, investitorii straini au introdus ordine de cumparare de valuta pentru a inchide o parte din pozitiile pe leu, iar cotatiile s-au intors rapid, stabilizandu-se in intervalul 3,2730 – 3,2750 lei/euro.

Dealerii nu se asteapta la o depreciere sensibila a monedei nationale, chiar daca regiunea continua sa se corecteze, mai ales dupa atentatele, de marti, din Turcia. Ei mizeaza ca dobanzile pentru depozitele in lei vor reveni la niveluri mai inalte incepand de joi, prima zi de rezerva. In piata monetara, dobanzile la o zi erau de 1-3%. Mediafax