13 iunie 1990… Spre seară, luam metroul către Universitate, să merg “să văd cu ochii mei” ce se-ntâmpla – nu credeam o iotă din reportajele transmise de Televiziunea Română “liberă” (pe atunci singurul canal, urât mirositor). Pe scările de la metrou m-am întâlnit cu o fostă colegă, ofițer de Securitate, care m-a certat mutește, scuturând degetul arătător. Am ridicat din umeri și mi-am văzut de drum. Piața Universității, singurul loc din București unde până în ajun se putuse respira aerul libertății aduse de Revoluție, redevenise o stație de metrou și de autobuz prin care treci grăbit și neatent-agasat…
După 21 de ani, în 2011, tot spre seară, coboram din metrou la Universitate, neatent-agasat, ca să ajung la Teatrul de pe Lipscani, la avanpremiera spectacolului “Fluturi și oameni” al trupei “Passe-Partout – Dan Puric”. Nu m-a mai certat nimeni scuturând degetul arătător. După 20 de ani de rătăcire prin deșertul consumist, gândirea liberă și chemarea libertății sunt ignorate, îngropate sub indiferența generală. Centrul vechi al orașului este un continuum de mese de cafenea la care stau (nu petrec, ci stau) mitici și mitițe cu priviri în care nu se citește nicio năzuință. Și nicio amintire. (“Doamne, vino Doamne / Să vezi ce-a mai rămas din oameni…”)“Fluturi și oameni” este genul de spectacol la care nu te încumeți decât dacă ai ajuns la maturitate artistică. La adevărurile pe care le spune și la felul în care le transmite nu se poate ajunge urmând doar chemarea (talentul, neastâmpărul…) sau având doar știința (stăpânirea tehnicii…), e nevoie și de înțelepciunea privirii, și de oceane de sudoare picurată la repetiții și pe scândurile scenei. E nevoie, deopotrivă, de tandrețe, gingășie, puritate, jovialitate, vigoare, simplitate, inventivitate, plăcere a jocului și bucurie a descoperirii și a povestirii lucrurilor simple și nepieritoare din lumea pe care numai ochii candizi de copil o pot vedea. O lume care poate fi urâtă, monotonă, dar pe care ingenuitatea privirii o poate înnobila prin descoperirea generozității și a nemăsuratei iubiri cu care a fost creată.
“Fluturi și oameni” este un spectacol de pantomimă în pași de dans inventați de Lelia Marcu, este o splendoare fără cuvinte. Costumele și decorul (Wilhelmina Arz), luminile, efectele scenice, totul ține de recuzita feeriei, este gândit ca să încânte.
“Fluturi
și oameni” este un spectacol despre crisalidele care învață să
zboare, despre gâze eterice și bărzăuni zumzăitori, despre albine
și flori, despre basmele și fabulele copilăriei, despre plutirea
prin aer și alunecarea pe sub apă, despre minunățiile scăldate în
lumina zilei și învăluite în licărul boltei înstelate, despre
căderea din rai, despre Cain și Abel, despre îngeri și despre
demonii redeveniți îngeri… Un spectacol de la care ieșim mai curați
și mai împăcați. Un spectacol pentru copiii care dorm în noi,
adulții. Un spectacol care nu e făcut să distreze și să
anestezieze, ci să marcheze și să trezească… Un spectacol al școlii
Dan Puric, a cărui umbră plină de iubire și de neiertătoare
exigență dă aripi și responsabilizează pentru înălțimea și
desăvârșirea zborului.
“Fluturi și oameni” este un spectacol cu multe și generoase roluri. Pe lângă veteranii căliți în lupte (Ana Pepine, Florin Roșu, Lelia Marcu, Paul Cimpoieru, Silviu Man) și cei care au trecut botezul focului (Veronica Stoian, Toni Dumitrescu), se aruncă în lumina necruțătoare a reflectoarelor novici (Andreea Căpraru, Daniela Niculae, Ionuț Marcu) care pot câștiga medalii sau pot muri pe câmpul de bătaie – depinde doar de ei.
“Fluturi și oameni” este un spectacol pe care nu trebuie să-l ratați decât dacă sunteți dintre cei care au de mers la cumetrii, la grătare în aer liber, la șușanele cu manele, la terase și discoteci sau la alte asemenea distracții care nu pot fi ratate…