Cel mai mare pericol pentru continuarea reformelor asumate de România față de instituțiile internaționale este reprezentat de alegerile din 2012, întrucât Guvernul ar putea renunța la unele dintre acestea pe motiv că a fost depășită criza și economia revine pe creștere, apreciază reprezentanții FMI.
“Trebuie să fim realiști că în momentul în care economia începe să își revină cei din sfera politică vor începe să spună: «S-a terminat cu criza, hai să o lăsăm mai moale cu reformele»”, au afirmat surse apropiate discuțiilor dintre autorități și delegația FMI.
Anul viitor vor avea loc atât alegeri locale, cât și parlamentare.
FMI cere autorităților să accelereze procesul prin care vor fi stabilite ce acțiuni trebuie luate în ceea ce privește companiile de stat, respectiv privatizarea, închiderea sau restructurarea acestora.
Discuțiile cu delegația FMI se vor axa pe 18 companii.
O misiune comună a FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale se află la București, în perioada 27 aprilie-9 mai, pentru prima evaluare a noului acord.