Un economist al Fondului Monetar Internațional (FMI) a acuzat creditorul internațional că a ascuns informații privitoare la criza financiară mondială și cea a datoriilor din zona euro, în timp ce alți angajați apreciază că instituția nu acordă împrumuturi în condiții de egalitate pentru toți, scrie La Tribune.
În scrisoarea de demisie datată 18 iunie trimisă consiliului FMI și conducătorilor instituției, economistul Peter Doyle arată că incapacitatea fondului de a trage la timp semnalul de alarmă în privința crizei din 2007-2008 și cea a zonei euro reprezintă “un eșec colosal” și că acest tip de probleme tinde să se propage în profunzimea mecanismului de funcționare al instituției. Scrisoarea, văzută de agenția Thomson Reuters, scoate în evidență tensiunile interne care erodează credibilitatea Fondului.Unii angajați ai FMI au precizat pentru Reuters că mulți dintre ei consideră că instituția financiară acordă Europei împrumuturi în condiții mai favorabile decât țărilor din alte regiuni, în special decât cele pentru salvarea economiilor emergente.
Doyle, care a fost șeful diviziei pentru Suedia, Danemarca și Israel în cadrul departamentului european al FMI, reproșează conducerii Fondului că este “coruptă” de procesul de selecție care garantează numirea unui european în fruntea organizației.
El crede, de asemenea, că Fondul a fost mereu cu un pas în urmă în cele mai recente tentative de a salva zona euro. FMI face parte, alături de BCE și UE, din grupul creditorilor internaționali care au elaborat planurile de bailout ale Greciei, Irlandei și Portugaliei.
Economistul apreciază, de asemenea, că numirile șefilor FMI din ultimii zece ani au fost “dezastruoase”.
“Chiar și actualul director general este părtinitor. Nici genul, nici integritatea și nici elanul nu pot compensa absența legitimității procesului de selecție”, scrie Doyle, făcând referire la numirea fostului ministru francez de finanțe Christine Lagarde la conducerea FMI.
Ea este prima femeie aleasă ca director general al instituției.
FMI a recunoscut deja că nu a reușit să înlăture rădăcinile crizei financiare și că nu a mers suficient de departe cu avertismentele date liderilor politici în privința crizei.
Doyle a lucrat 20 de ani la FMI.