Fondul Monetar Internațional (FMI) a emis o atenționare cu privire la creșterea economică globală, anunțând că aceasta ar putea încetini spre sfârșitul anului, în principal ca urmare a slăbiciunilor continue din sectorul financiar și a crizei de încredere din unele țări, scrie International Business Times.

Fondul recomandă celor mai dezvoltate țări să își reducă deficitele bugetare și să crească exporturile pentru a depăși acest impediment. FMI a sugerat de asemenea ca piețele asiatice și cele emergente să se concentreze mai mult asupra stimulării cererii interne și mai puțin asupra creșterii exporturilor.

Căderea pieței imobiliare din SUA – cauza crizei globale -, dar și piața datoriilor suverane din Europa sunt considerate de Fond drept cele mai importante probleme ce trebuie rezolvate.

Într-un interviu acordat înainte de o conferință organizată la Oslo, economistul șef al FMI Olivier Blanchard a menționat printre elementele ce vor fi discutate și problema șomajului, menționând că până acum 34 de milioane de oameni la nivel global și-au pierdut locurile de muncă ca urmare a crizei economice.

Blanchard a indicat că deși țările dezvoltate au înregistrat o creștere a producției industriale, aceasta a fost insuficientă pentru a opri declinul pieței muncii.

“Șomajul rămâne la niveluri ridicate, în particular în țări precum SUA și Spania”, a spus el. “Șomajul pe termen lungeste la un nivel alarmant: în SUA de exemplu, jumătate din șomeri nu au un loc de muncă de șase luni, lucru nemaîntâlnit de la Mare Depresie încoace”.